Biserica Sfinţii Voievozi

Este situată în partea centrală a oraşului, la intersecţia străzilor Victoria şi Tudor Vladimirescu, vizavi de Palatul Administrativ al judeţului. A purtat de-a lungul timpului şi alte nume ca: Biserica de la Jii, Biserica Domnească, Biserica Negustorilor, Biserica Catedrală.

A fost precedată de alta din lemn despre care se ştie că fiinţa pe la 1717, dar nu se ştie când a fost fondată. Purta numele de Biserica Domnească. După fundaţiile de zid găsite ulterior, ea se afla mai la nord-vest faţă de actuala, pe malul stâng al pârâului Putna care, acum câteva sute de ani, curgea pe traseul de azi al străzii Traian şi se vărsa în Jiu. Pe la 1723 preot al acestei biserici era popa Danciul din Râmeşti (Vâlcea). De la această biserică se păstrează o linguriţă de argint cu iniţialele I.H.M.T. 1739.

Actuala biserică Sfinţii Voievozi s-a construit în timpul episcopului Gligore Socoteanul 1748-1764. Este ctitoria negustorului Dobre Sârbu şi Radu Cupeţu ale căror portrete pot fi văzute în pronaos. De aici şi numele de Biserica Negustorilor.

Construită din zid, a fost realizată după un plan arhitectonic care îmbină armonios stilul bizantino-roman, foarte bine proporţionat. Domneşte peste tot simetria şi estetica. în timpul fondării, pictura trebuie să fi fost în stil bizantin, care era comun bisericilor din ţară. Ea se reface în 1855 şi se restaurează în 1902 în stilul Renaşterii italiene, stil Rafaelic, una din cele mai frumoase picturi bisericeşti: înfăţişează tablouri foarte frumoase, mai ales judecata viitoare, tablou grandios şi sugestiv.

La 1843 se zugrăveşte şi înfrumuseţează tâmpla cu sprijinul Guvernatorului Kiseleff şi a Arhimandritului Spiridon al Mănăstirii Tismana. Pictura de la 1855 este realizată de către pictorul Mişu Popp din Ardeal. In anii 1939-1940, pictura se restaurează din nou de către vestitul pictor tîrgujian Iosif Keber prin grija Comisiei monumentelor de la Bucureşti .

Pe cale de excepţie pentru monumentele de arhitectură bisericească, pictura sa exterioară înfăţişează pe lângă chipurile de sfinţi şi portretele unor oameni de cultură, din antichitate; prooroci şi sibile. Pictura se reface prin 1980 de către acelaş pictor Iosif Keber.

Amintindu-şi despre Biserica Sfinţii Voievozi pe care a vizitat-o, Nicolae Iorga în lucrarea sa „Ţara Oltului", subliniază cadrul pitoresc în care se desfăşura aici târgul ce avea loc în jurul bisericii Domneşti şi a Primăriei, astfel: "vânzătorii şi vânzătoarele stau aşezaţi pe marginea trotoarului. Trupurile sunt energice, figurile pline, arse de soare; ochii privesc drept fără sfială. Bărbaţii poartă pânzeturi albe sau lungi mantale de postav. Fotele, cămăşile cusute ale femeilor, sunt dovezi de îngrijire şi de un gust ales. Toţi par mai puternici, mai mulţămiţi - cum am zis - decât vecinii lor din Mehedinţi".

In secolele XVIII - XIX, biserica avea în jurul său o curte largă, în care se aflau chiliile şi cimitirul. Chiliile foloseau ca locuinţe pentru slujitorii bisericii, pentru cazarea delegaţilor de la domnie - contra-cost, şi a unor persoane înstărite ce vizitau oraşul, deoarece pe atunci nu existau hoteluri pentru cazare. In secolul al XVIII-lea, chiliile au constituit primele localuri de şcoală unde se învaţă în slavoneşte, ceva greceşte şi româneşte.

întrucât până în 1870 nu exista un cimitir de sine stătător al oraşului, în curtea bisericii exista cimitirul unde se înmormântau oamenii de vază ai oraşului - boierii şi negustorii. După înfiinţarea în 1870 a cimitirului -central de pe strada Narciselor de azi, pietrele epitafice care acopereau mormintele unor oameni mai înstăriţi din cimitirul de pe lângă Biserica Sfinţii Voievozi, au fost sfărâmate, nu se ştie din a cărui iniţiativă şi li s-au dat alte întrebuinţări. De pildă, piatra funerară a lui Ion Bâlteanu serveşte de prestol în altar, altele au servit de perdoseală în advonul bisericii şi aşa mai departe. Aici au fost îngropaţi printre alţii boierii Adam Grecul, Constantin Broşteanu. După 1961, cu ocazia unor săpături pentru introducerea reţelelor de apă, gaze, etc, în apropierea bisericii s-au găsit o mulţime de oseminte umane pe care, împreună cu primarul Ion Virgiliu le-am transferat la Cimitirul Ortodox pentru reînhumare creştinească.

Dar şi mai multe oseminte s-au găsit cu ocazia construirii după 1974 a localului Secţie de Proiectare Judeţeană.

Biserica Sfinţii Voievozi s-a aflat şi în atenţia unor voievozi. De exemplu, Prinţul Al. C. Moruzi Voievod a dat la 1739, sept. 20, un crisov cu privire la reparaţia bisericii şi împrejmuirii, procurarea de fonduri provenite din taxe pe vinăriciu pentru unele comune ca: Racoţi, Albeni, Prigoria, Cernădia, Bărbăteşti, Mirosloveni şi altele. Vodă Ion Caragea dă un crisov la 25 mai 1813 prin care dispune procurarea de fonduri, pe lângă vinăriciu şi din taxe de la bâlciurile ce se ţineau la Târgu-Cărbuneşti şi Târgu-Jiu, pe care le plăteau deţinătorii de prăvălii.

Ea s-a bucurat şi de însemnate danii. în 1777 un clopot, în 1781 o candelă, în 1806 un alt clopot, în 1817 o candelă mare de argint, alta tot de argint în 1820. Cu data de 1822 în biserică se află o cruce, admirabil executată din lemn preţios. Este un obiect de valoare şi ca material şi ca artă. La 1857 s-a dăruit o cruce de argint cu lemn preţios, sculptată foarte fin.

In timpu războiului ruso-turc 1806-1812, turcii au ars casele şcoalei din curtea bisericii şi odăile isprăvniceşti. Ele s-au reparat la intervenţia lui Ion Caragea Vodă, care confirmă bisericii veniturile necesare.

După înfiinţarea în 1870 a cimitirului ortodox al oraşului şi când chiliile nu mai aveau căutarea de altădată, curtea bisericii s-a desfiinţat.

După 1960 pe timpul dictaturii comuniste, biserica a stat închisă până prin 1973, când Primăria oraşului a intervenit la Bucureşti şi cu sprijinul lui Grigore Geamănu secretarul Consiliului de Stat - originar din Turcineşti -la care am fost personal, s-a aprobat să se facă slujbă, pentru început, de două ori pe săptămână.

După evenimentele din 1989, biserica se bucură de atenţie atât din partea administraţiei orăşeneşti cât şi a enoriaşilor.

Această biserică este monument arhitectural ce figurează pe lista monumentelor istorice ale oraşului.