Biserica Intrarea în Biserica a Maicii Domnului din localitatea Preajba Mare PDF Imprimare Email

Biserica Intrarea în Biserica a Maicii Domnului din localitatea Preajba Mare

Este zidită din piatră şi cărămidă, cu turlă de formă pătrată, acoperită cu tablă, începută în anul 1920 şi terminată în anul 1924, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului".

Biserica are formă de cruce cu sânuri, pardosită cu scânduri de brad, cu catapeteamsă din zid. Pictura este modernă în ulei fără decor.

A fost construită de Emilian Bugnariu şi Picollo Francisco şi pictată de Ion Iliescu şi Nicolae Coloniţiu.

Iniţiativa construirii ei au avut-o Mihai Luculescu, Nicolae Bărbuceanu, Ion S. Butulescu şi alţi locuitori ai satului Preajba Mare.

S-a construit în timpul activităţii Pr. Petre Pănoiu şi a fost sfiinţită la data de 2 noiembrie 1924.

Se pare că această biserică a fost precedată de alta din lemn, destul de veche, despre care au scris mai multe documente ale vremii, printe care: cartea „Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România" de M. Stoicescu care menţionează existenţa bisericii de lemn la 1819 cu hramul intrarea în biserică; în Manuscrisul 392/394 la Arhivele Naţionale sub titlul „Catografia de urmă a preoţilor, diaconilor şi ţârcovnicilor din Plasa Tg Jiu - jud. Gorj" şi la nr. curent 117 este înscris „satul Preajba -Ungureni, cu 93 suflete,, hram intrarea în biserică". Preot este Nicolae Pascu; Inventarul 27/1837 dosar 27/838 al Epitropiei Romnicului şi Argeşului la pag. 108 nominalizează Biserica Preajba Mare; Inventarul 3195/858 la Arhivele Statului Bucureşti consemnează existenţa bisericii cu hramul Intrarea în Biserică, unde la 30.XI.1843 slujesc preotul Nicolae şi cântăreţul Irimia Duvlea; De asemena în Registrul statistic dosarul 31/872 al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, se pomeneşte despre biserica din satul Preajba Mare cu hramul „intrarea în Biserică", existentă din anul 1819.

Pe platoul unde este astăzi cimitirul din Preajba Mare, cu mult timp în urmă ar fi fost un schit de călugări. Schitul era (conform afirmaţiilor lui Trică Lumânaru) metoh al Mănăstirii Tismana un fel de avampost pentru alarmare a călugărilor Tismanei asupra pericolului turcesc în zonă