Este un ritual creştin de purificare şi reînnoire. „Botezul înlătură murdăria morală, eliberează de jugul forţelor rele şi protejează botezatul de forţele răului". Este un rit de protecţie, el depărtează energiile nefaste precum maladia sau nenorocirea şi favorizează forţele benefice precum sănătatea şi norocul".

Când copilul a mai crescut, părinţii lui împreună cu naşii şi moşii stabilesc data botezului, cel mai frecvent cam la şase săptămâni (40 de zile) de la naştere.

în dimineaţa zilei botezului, moaşa vine cu scutece şi hăinuţe noi, scaldă copilul, îl îmbracă şi merge cu el la biserică.

înainte de a pleca ea se adresează părinţilor pruncului: „Am luat un păgân şi vă aduc un creştin".

Oamenii întâlniţi în drum i se adresează cu formula „Să vă trăiască pruncul!".

In satele din partea sudică a judeţului, moaşa ajunsă la biserică, punea copilul pe iarbă, cu capul spre răsărit.

Naşa ieşea din biserică, lua copilul punând în loc o sumă de bani.

In satele din zona submontană a Gorjului, moaşa o aşteaptă pe naşă în tinda bisericii şi îi predă copilul în schimbul unei sume de bani. La botez, mai ales pentru primul născut, erau naşi cei de la cununia familiei. Ei erau socotiţi părinţii spirituali ai pruncului.

Dacă naşii nu puteau să-1 boteze pe copil, trebuia să dea dezlegarea altui naş, propus de părinţii celui de botezat.

Când naşul de cununie refuza botezul, iar părinţii nu găseau alt naş, în zona etno-folclorică Padeş moşii erau cei care îndeplineau şi rolul acestuia. Moaşa aducea trei găleţi de apă în hârdău. Dacă era iarnă şi frig, apa pentru botez era încălzită.

Din momentul respectiv, moaşa îşi ieşea din rol. Naşa aştepta ieşirea preotului din biserică, în tindă, cu copilul în braţe. Ea era supusă la anumite exorcisme (lepădări) prin întrebările preotului, rostite la intrarea pe uşă, în legătură cu creştinarea pruncului:

- îl lepezi de satană?

- îl lepăd de satană! se repeta de trei ori;

- îl sufli? (îl faci frate cu Hristos?);

- îl suflu! (îl fac frate cu Hristos!)  - se repetă de trei ori;

- îl împreuni cu Hristos?

- îl împreun cu Hristos! - se repetă de trei ori.

Se intră apoi în biserică. La botezul copilului putea să fie prezentă şi mama sa, dar ea nu intra în sfântul lăcaş decât dacă şi-a făcut molifta la 40 zile.

în satele de pe Jaleş, în timpul cât pruncul era dus la biserică pentru botez, mama făcea din toate muncile gospodăreşti câte ceva, să fíe vrednic şi copilul ei, când va creşte. Preotul sfinţea apa, apoi lua copilul de cap, astupându-i cu degetele nările şi urechile şi îl boteza " scufundându-1 de trei ori în apă. Niciodată nu se boteza în aceeaşi zi băiat după fată, indiferent de starea socială.

Copilul botezat de preot era primit de naşă într-un scutec alb

şi pus pe masa din biserică, fiind uns cu mir de preot sub formă de cruce: pe frunte, pe piept, pe spate, pe mâini, pe picioare. Preotul îi tăia şuviţe din păr. Naşa îl îmbrăca pe copil cu hainele aduse de ea, îl închina la icoane, plătea preotului şi pleca spre casă cu pruncul în braţe şi lumânarea de botez cumpărată anume de ea, aprinsă. Moaşa preda copilul botezat familiei, zicând: „Am luat un păgân şi am adus un creştin!".

Copilul era aşteptat acasă cu o masă pusă în afara pragului uşii, pe care se mai aflau: un pahar cu vin, o pâine şi sare, simboluri ale belşugului.

în alte sate gorjene, pe masă erau puse mâncăruri, băuturi şi obiecte sugerând bogăţiile şi bunătăţile vieţii.

Naşa, cu copilul în braţe, urmată de mamă şi de moaşă ocoleau masa de trei ori, zicând la prima ocolire: „Doamne ajută cu bine!", la a doua ocolire: „Doamne ajută cu sănătate!", iar la a treia ocolire: „Sfânta Treime să fie de ajutor!". Apoi naşa aşeza copilul pe masă.

La Şipot (Turburea), lumânarea de la botez aprinsă, era stinsă într-o strachină cu făină de porumb, iar la Arcani, într-un pahar cu grâu, simbol al pâinii zilnice şi al belşugului, de către un copil, căruia îi trăiesc ambii părinţi.

La Brăneşti, se tăia o bucată din lumânarea de botez, iar partea sa aprinsă era dată de pomană, cu credinţa că în cazul în care noul botezat ar murii fără lumânare, i-ar servi cea de la botez. Copilul era ridicat de pe masă şi pus în braţele mamei.

La Plopşoru, Brăneşti, Turceni în locul mesei de primire era aşternută o scoarţă cusută,  peste care mama aşeza pruncul. Ea, naşa şi moaşa treceau peste copilul, zicând în gând: „Când se deoache părţile ascunse, atunci şi nici atunci să nu se deoache Şi tot să nu se deoache cel botezat, naşa îl atingea cu faţa de o balegă, apoi îl dădea mamei sale. In alte sate gorjene, unele practici completau invocarea soartei copilului prin obiectele sugestionare de pe masa cu care era aşteptat acesta de la botez.

El era dus la coteţul porcului „să fíe gras ca porcul", la păsările din curte ori la grajdul vitelor „să aibă noroc".

In unele sate, moaşa dădea copilul la mamă de trei ori peste pragul casei, să fie sănătos.

La Stăneşti, cel creştinat era trecut prin cele patru roate ale carului, să nu se deoache iar la Muşeteşti şi Preajba, printr-un cerc dintr-o nuia de măceş ori de rug, să nu se prindă bolile de el, aşa cum nu se prinde nimic de măceş (rug).

In satele de pe Jaleş, să nu se deoache, copilul era uns pe frunte cu funingine, muiată în salivă, iar în majoritatea localităţilor gorjene, tot din acelaşi considerent, în ziua botezului, prima în care copilul era văzut de multă lume, acestuia i se lega la mână un fir roşu.

Urma petrecerea în cinstea creştinării pruncului. La primul născut, mai ales dacă era băiat, părinţii înstăriţi făceau masa cu lăutari şi cu invitaţi (rude, vecini, prieteni).

Cei săraci făceau o petrecere în familie cu naşii şi moşii.

Invitaţii erau pof­tiţi la botez cu sticla cu băutură, sâmbăta seara ori duminica dimineaţa.

Masa se punea după amiaza, iar me­niul era compus odini-oară din sarmale, piftii, ciorbă dulce,  ciorbă acră, fierte în oale mari de pământ, friptură de pasăre ori de porc şi cozonac de casă.

în satele de păstori (Stăneşti, Preajba, Crasna, Novaci, Polovragi, ş.a.), în loc de friptură se servea tocană de oaie. Se bea ţuică şi vin de casă. Lăutarii cântau hore şi sârbe până se strângeau toţi invitaţii, apoi cântau pe lângă masă melodii din folclorul gorjenesc, la comandă după dorinţa fiecăruia.

La Racoţi şi Tismana, nu era permis ca mesenii să stea descoperiţi la cap.

Astăzi botezele se fac de multe ori la restaurant ori la cantină (mai ales pentru cei care locuiesc la oraş), iar meniul tradiţional este completat cu aperitive, prăjituri, torturi şi felurite băuturi alcoolice de MAT.

Şi acum ca şi odinioară atunci când beau mesenii închină: „Noroc, să trăiască mulţi ani, pruncul care a primit sfântul botez, părinţii, naşii, moşii şi tot cuprinsul (toţi mesenii)!"

Inainte de a se pune friptura, mama scotea la masă pruncul frumos îmbrăcat. Ea dăruia pe naşi şi pe moşi. Inainte vreme, naşul primea o pernă mică având cusute modele (culori), naşa primea două bucăţi de pânză de casă pentru două mâneci iar moaşa un peşchir. Acum, mai ales la sate, naşii şi moşii sunt dăruiţi cu perne mari brodate, lenjerie, cămăşi, prosoape cumpărate, batîce, ş.a.

Sunt cinstiţi cu prosoape ori batiste cusute şi cei apropiaţi (rudele).

După ce naşii şi moşii au fost consideraţi răsplătiţi (respectaţi) prin darurile acordate, urma darul în bani pentru noul născut, strigat de un om bun de gură ori de unul dintre lăutari.

Tradiţional pentru strângerea darului se lua o azimă, se găurea la mijloc, se punea deasupra unei străchini adânci şi se purta de la invitat la invitat.

Primul care dăruia era naşul. După dar, el rostea urarea: „Noi dăruim pe finuţul nostru... cu aur şi cu argint, iar Dumnezeu să-1 dăruiască cu milă şi cu noroc!". Dărui au apoi moşii şi ceilalţi meseni, sume de bani, în funcţie de gradul de rudenie ori de posibilităţi, zicând: „De la noi puţin, de la Dumnezeu mai mult!" Cândva, darul nu se striga în satele din zona Novaci-Baia de Fier.

După ce pruncul era răsplătit (ajutat) de toţi mesenii, banii erau strânşi într-un şervet (peşchir). Se presărau asupra lor câteva fărâme de pâine, puţină sare, ardei, vin, etc, şervetul era înfăşurat şi pus pe pieptul noului botezat, aflat în braţele mamei care, drept mulţumire, săruta mâna naşei, moaşei şi a altor meseni de vază.

Petrecerea în cinstea creştinării pruncului prin taina botezului dura până târziu.

Luni dimineaţa, după botez, moaşa venea să scalde pentru ultima dată pruncul.

Ii punea în scaldă „puf de pasăre, păr de porc, lână de oaie, ca să aibă copilul de toate", seminţe felurite „ca să aibă noroc la semănături" şi un ban de argint „ca să fie curat".

In această scaldă în zona Aninoasa-Turburea se spăla şi scutecul miruit de preot, care era pus la uscat într-un pom curat, pe unde nu treceau nici câinii.

Timp de şase luni copilului nu i se tăiau unghiile: „Ca să nu fure", iar până făcea vârsta de un an nu i se dădea să mănânce peşte: „Ca să nu rămână mut".

La prima sărbătoare a Anului Nou după botezarea copilului, acesta era ridicat „la grindă" de moş. Moaşa aşeza colacul cu bani şi bomboane pe capul copilului, punea securea pe pragul uşii şi îl ridica de trei ori până la grindă, cu colacul pe cap zicând: „Cu noroc şi sănătate să-mi trăiască nepotul. Cu sănătatea să trăiască iar cu norocul să se hrănească! Să-mi trăiască nepoţelul, la mulţi ani!"

La Logreşti-Moşteni, copilului ridicat la grindă i se ura mai întâi „Doamne, ajută cu bine!", a doua oară: „Doamne, ajută cu sănătate!", iar a treia oară: „Sfânta Treime să fie în ajutor!"

Părinţii copilului ridicat la grindă veneau la moş cu plocon: o spetie, un cârnat (trandafir), o strachină cu piftie, pâine, cinci litri de ţuică şi zece litri de vin.

Moşii cu nepoţeii petreceau până noaptea târziu. Obiceiurile privind naşterea se încheie cu tăierea moţului, dacă noul născut este băiat.

Ceremonialul, exclusiv laic, se desfăşoară la date calendaristice variind între unu şi trei ani. Este vestit naşul, care vine cu naşa în ziua stabilită la casa finilor, aducând îmbrăcăminte pentru copil.

Naşul leagă părul finuţului în creştet, cu o panglică roşie şi-i taie moţul pe bani. Şuviţele de păr tunse, împreună cu panglica roşie sunt date pentru păstrare mamei. Mama folosea părul de la tăierea moţului pentru afumarea copilului lovit de sperietură. Naşul dăruieşte finuţul cu banii pe care a tăiat moţul. Cândva naşul îi numea şi o viţică ori o oaie. Ceilalţi participanţi se credea că era bine să dea şi ei bani sărbătoritului.

La Logreşti-Moşteni, în „ziua retezatului" naşul aducea un covrigîn care înfigea 2-3 monede (cândva de argint). El punea covrigul pe capul băiatului, să-i iasă moţul, şi-1 reteza urând: „Să trăieşti în sănătate şi belşug, om de omenie să ajungi în sat şi să-ţi trăiască părinţii, ca să te crească mare şi cuminte!"

In perioada ce urma botezului, dar nu mai mult de 7 ani, de Crăciun ori de Anul Nou, finul (băiatul) ducea plocon naşului iar nepoata (fata) la moaşe. în desagii de pe umăr, tatăl băiatului căra la naşi: 10-15 kg grâu, sau 7-15 pâini, 3-4 litri ţuică, o damigeana cu vin, un cârnat, o spetie, zahăr, orez, fidea, iar sub braţ, după posibilităţi, un curcan ori un cocoş. La predarea ploconului şi la plecare finii, inclusiv cel mic sărutau mâna naşului în semn de supunere şi ascultare.

La întoarcerea acasă, finii cărau în desagi câte ceva din toate produsele aduse plocon.

La vârsta de 7 ani, copilul era dus la biserică de bunică, la prima spovedanie.

După ce se spovedea, se credea că băiatul avea voie să taie păsări.

            EDUCAŢIA. BOLILE COPILULUI. ALTE OBICEIURI

Până la vârsta şcolară, copiii erau educaţi de părinţi, de bunici, dar ei primeau sfaturi bune şi de la naşi şi de la moşi, ori de la rude apropiate.

Copiii erau învăţaţi de mici să-L iubească şi să se roage lui Dumnezeu pentru binele lor şi al părinţilor, să umble curaţi, să ştie să mănânce, să respecte pe cei mari, să muncească după puterile lor, ajutându-şi astfel familia, să fie cinstiţi, să facă numai fapte bune, să ştie să-şi aleagă prietenii dejoacă, ş.a.

Părinţii poartă grija copiilor să-i educe toată viaţa, dar mai ales când sunt mici.

Ei le urmăresc etapele evoluţiei şi se implică în împlinirea acestora la timp.

Astfel pentru ca noul născut să plece mai repede în picioare era dus la pragul casei, pus să păşească şi în unghiul format de picioare, cu un obiect ascuţit, la nivelul solului, se tăia (sugestiv) piedica (frica). Pe la vârsta de 6 ani, când îi cad copilului primii dinţi, acesta îi aruncă peste casă, invocând:

„Na, cioară dintele meu de os,

Şi dă-mi altul de oţel,

Ca să mă hrănesc cu el!"

Boala la care este cel mai predispus copilul mic se numeşte deochiul. Dacă cineva se miră de el, îl deoache şi îndată pe copil începe să-1 doară capul şi să plângă. De aceea mamele luau măsuri preventive împotriva deocherii pruncului.

La întoarcerea de la biserică, după botez, copilul era aşezat pe pragul uşii iar mama, moaşa şi naşa treceau de trei ori peste el zicând în gând: „Când se deoache părţile ascunse, atunci şi nici atunci să nu se deoache copilul".

Tot împotriva deochiului, copilul era atins cu faţa de o balegă. în unele sate el era trecut prin cele patru roate ale carului ori printr-un cerc dintr-o nuia de măceş (de rug), ca să nu se prindă bolile de el (mai ales deochiul).

In multe localităţi gorjene, să nu se deoache, copilul era uns cu funingine muiată în salivă. Cel mai frecvent să nu se prindă deochiul de prunc, i se lega acestuia la mână un fir roşu.

Dacă un copil se deochea, era adusă o babă să-i descânte şi să-i stingă cărbunii într-un pahar cu apă neîncepută, pe care mama o dădea apoi copilului bolnav să o bea. Dacă un copil plângea noaptea, se zicea că i-a fost furat somnul. Să-1 lecuiască, mama recurgea tot la descântătoare.

Dacă un copil plângea în somn ori se speria (trămnea) când dormea, mama aducea o babă cu leac, să-i descânte de sperietură într-o oală de pământ, cu apă neîncepută, luată înainte de răsăritul soarelui.

O boală şi la adulţi, dar şi la copil este izdatul, care se manifestă prin dureri mari, insuportabile, ce-1 fac să se zvârcolească (să se zbată). Se credea că se scapă de izdat tot prin descântece.

Copilul mic se îmbolnăveşte de pojar (bubatul mic). El este ţinut la căldură, iar pentru ieşirea bubelor i se dă să bea vin fiert şi ceai de muşeţel îndulcit cu mierede albine.

Bubele dulci apar la copii ca nişte pete roşiatice. Ele evoluează ajungând băşicuţe, care se crapă supurând puroi amestecat cu sânge. Mamele spălau bubele dulci cu ceai de muşeţel ori le spurcau cu usturoi pisat, amestecat cu urină (pişat).

Bubele dulci de pe faţa copiilor se ungeau cu smântână dulce.

La toate aceste practici pentru însănătoşirea pruncului, se recurgea înainte vreme, când asistenţa medicală era inexistentă la sate.

Astăzi, femeia gravidă este luată în evidenţă la dispensare comunale, naşterea se face sub supravegherea medicului, iar copilul este îngrijit şi tratat, când se îmbolnăveşte, de către specialişti. Parfumul obiceiurilor şi tradiţiilor de odinioară, legate de naştere menţine încă interesul şi curiozitatea oamenilor, care mai practică datini cu care se îndeletniceau moşii noştri.

ANEXĂ

CÂNTECE DE LEAGĂN

Nani, nani, puiul mamii,

Dormi cu mama, puişor,

Că mama te-a legăna

In leagăn de sălcioară

Să mi te faci mărişoară,

 In leagăn de merişor

 Să fii mamii de-ajutor.

Dragu' mamii, dragule,

 Io te legăn cu piciorul

Faţa ta e ca bujorul.

Nani, nani, copilită,

Draga mamii garofiţă,

Că mama te-a legăna

Şi pe faţă te-a spăla

Cu apă de la izvoare

Ca să fii ruptă din soare. *

Culcă-mi-te mititel

Şi te scoală măricel, Să te faci un voinicel,

 S-aduci mamii câştigel

Culcă-mi-te mititel

 Şi te scoală măricel,

Să te văd umblând prin casă,

 Să şezi cu mama la masă,

Să faci mamii trebuşoară

Care ţi-o fi mai uşoară,

S-aduci mamii surceluţe,

Apuşoară c-o cofiţă.

 Să te văd umblând la şcoală,

Să-mi fii ajutor la boală,

 Lui, lui, lui, puiul mamii,

Să te văd umblând la şcoală,

Să te văd la câmp lucrând

Şi cu fete mari jucând,

Sara cu flăcăi umblând,

 Logodnică alegând,

Să te ieie la cătane,

Să mănânci prifont cu carne

 Şi-apoi, mamă, săte-nsori,

Să fii mamii de-ajutor.

DESCÂNTEC

Cine a deochiat,

Ochii i-a secat.

Cine a râvnit,

Ochii i-a pleznit.

Pleacă, deocheturo,

De la inima Cutăruia,

Să rămâie curat,

Să rămâie luminat,

Ca steaua ce 1-a ursat.

FUGI, DEOCHI!

Cine-a deocheat

Ochii i-a săcat,

Cinearâmnit,

Ochii i-a plesnit.

Deochetura de fată mare

 Să-i pice coadele!

Deochetura de muiere

 -Să-i crape ţâţele,

Cură-i laptele!

Deochetura de voinic

-Să-i crape boaşele.

Să-i cure pisaţii!

Fu deochetură,

Furâmnitură.

Fugi, leoaică,

Fugi, zmeoaică,

Fugi, deochetură,

Din maţe,

Din braţe,

Din faţa obrazului

Incheietura capului,

Din gene,

Din sprincene,

Din inimă,

Din ficaţi

Din rinichi,

Din boşogi.

Să fugiţi,

Sa pieriţi,

Intrupu' lu' Cutare

Să nu vă pitiţi.

Să vă duceţi

Unde cocoş nu cântă,

 Vacă nu răgeşte.

Că acolo vă aşteaptă

Cu făclii aprinsă

Cu mesele-ncinsă

Să beaţ',

Să ospătaţ'

Şi de drum să vă cătaţ'

Să rămâie Cutare,

 Curat,

Luminat

Ca argintu' stricorat,

 Ca strugurile din vie,

Ca un strop de apă vie.

Ca poala Maichii Preceste

Amin, amin descântecu' mieu,

Leac băbesc de la Dumnezău

Să-i fie lu' Cutare de folos.

DESCÂNTEC DE MUMA PĂDURII

Tu, Muma Pădurii,

Cu ochi ca de bou,

 Cu gheară ca de seceră

Nu cânta,

Nujunghia

Şi nu spăimântape

Cutare.

Că eu te-oi apuca.

Cu toporu' te-oi toca.

In foc mare te-oi scruma.

 De copii te-oi ascunde

Şi când o fi noapte

Te-oi aduce în pădure

Şi-o groapă am să-ţi fac

La o rădăcină de copac,

Cu pământ te-oi acoperi.

 In casă de oameni,

Unde-or fi copii

Să nu mai vii,

Copilul să rămână Curat, luminat

De nimeni ameninţat.

Amin!

DE IZDAT

(Iei sare în trei deşte,

 în mâna dreaptă,

 când omul are dureri mari,

 îi faci cruce pe burtă şi descânţi):

Fugi, izdate, blestemate,

Că eu cu crucea te voi bate,

în fundul bisericii aruncate

în fundul bisericii te-oi arunca,

în nodul piedicii.

Când popa o citi

Izdatu o plezni

Şi Cutare s-o zvidui.

O rămâne curat.

Luminat,

Ca floarea din rădăcină,

Ca lumina în grădină.

(Faci sfânta cruce şi arunci sarea

înspre răsărit în trei părţi).