Saptamana Patimilor

Este săptămâna dinaintea Pastelor, în care nu se râde, nu se joacă, nu se petrece, nu se bea băutură, nu se mănâncă de dulce, nici prăjit. Lumea trebuie să fie tristă în această săptămână şi cu gândul la cele întâmplate Domnului lisus Hristos.

La Frasinu se credea că nu era bine în săptămâna patimilor să-ţi faci rană din care să curgă sânge. Se spunea că dacă cineva moare în săptămâna dinaintea Pastelor, va ajunge în ceruri (rai).

Prima zi din săptămână este sărbătorită mai ales pentru cultul morţilor, dar şi din considerente de bilanţ gospodăresc înainte de marea sărbătoare.

La Pojaru, în "Răspunsurile la Chestionarul N.Densuşianu", se con­semna existenţa Joimăriţei, o femeie slută, urâtă şi despletită, care la Joimari pedepsea pe fetele care n-au tors încă lâna ori cânepa şi n-au ţesut pânza. Personajul justiţiar Joimăriţa, conform tradiţiei pedepsea pe fetele leneşe şi la Novaci, Baia de Fier, Crasna, Preajba etc.

Cultul pentru morţii casei predomina manifestările din ziua de Joi Mari. Se credea că în noaptea spre joi se deschide cerul iar spiritele morţilor reveneau să petreacă Pastele cu ai lor. în foarte multe dintre localităţile judeţului în noaptea premergătoare, dar şi în dimineaţa zilei de joi, gospodarii aprindeau focuri din plante magice (boji, alun), adunate cândva numai de persoane pure (copii, fete mari, femei iertate). în jurul focului erau puse scaune să stea morţii, să se odihnească şi să se încălzească şi o masă pe care se aşeza o cană cu apă din care să bea morţii şi să se spele.

La Şipotu li se lăsa şi un vătrai să jeruiască focul.

La Săuleşti erau lăsate pe masă şi lumânări aprinse.

La Aninoasa se tămâia împrejurul focului.....????

La Vădeni în jurul mesei erau puse două scăunele, iar pe ea două oale cu apă pentru odihna şi setea morţilor reîntorşi o vreme acasă.

Pe Valea Jaleşului se credea că morţii stăteau la focul de Joimari până aproape de răsăritul soarelui.

La Negomir focul de Joimari se făcea din boji, dar la biserică (la cimitir).

în dimineaţa zilei se dădeau pomeni pentru spiritele morţilor (Moşii de Joimari), constând mai ales într-o ulcică împodobită cu verdeaţă ori flori de pădure, având pe fundul ei apă şi o lumânare aprinsă.

Cândva aceste ulcele se dădeau predilect copiilor peste focurile de Joimari.

La morminte, după tămâiere, pomana dată era de post. Pe Valea Jaleşului şi pe Valea Sohodolului, din dimineaţa de Joi Mari şi până sâmbăta seara, toaca bisericii era bătută de copii, sărind într-un picior în ritm cu loviturile aplicate şi sunetul dat de toacă, totul cu o exteriorizare a bucuriei sosirii primăverii şi încheierii postului. Ei strigau în gura mare să se-audă până-n depărtare: "Toco, toconelele Poimâine-s Păştiţele Futu-le-n cur de urzici Că-s mai bune ouă dulci! Toco, toconelele Au dat viorelele, Se fătară mielele, Dă-le-ncolo de urzici, Mai bune-s bucate dulci! Obiceiul Toconelelor (de fapt un vechi rit agrar) era practicat de copiii care umblau prin sat bătând într-o scândură, înlocuind toaca bisericii.

La Fărcăşeşti înainte de denia de joi se puneau în biserică 12 ouă roşii şi erau lăsate acolo până în dimineaţa de Paşte, când cel care le-a dus le lua şi le îngropa în mijlocul moşiei şi la cele patru colţuri ale locului, în credinţa că vor fi recoltele ferite de grindină.

La denia de joi lumea îngenunchează de 12 ori, fiindcă se citesc 12 evanghelii. După isprăvirea fiecăreia, ţârcovnicul stinge câte o lumânare dintre cele 12 aprinse. Femeile au la ele o sfoară şi la sfârşitul fiecărei evanghelii fac câte un nod pe sfoară. La sfârşitul slujbei sunt 12 noduri. Cu ea se încingeau copiii bolnavi de friguri şi femeile însărcinate, când nu puteau să nască.

Şi în Gorj vinerea din Săptămâna Patimilor se numeşte Vinerea Ouălor. Alex.Odobescu consemna la Broşteni număratul ouălor de către femei în Vinerea Ouălor. Neştiutoare de carte, la fiecare zece ouă numărate, făceau un semn cu cărbunele. Tot în această zi, serbată prin nelucrare, femeile din Novaci, Stăneşti şi Preajbâ numărau jurebiile toarse toată iarna.

La Şipot se vopseau ouăle strânse în Postul Mare şi apoi erau puse în pelin verde.

La Runcu ouăle se roşeau cu roibă (plantă).

La Turceni în ziua de vineri ouăle se îngălbeneau iar sâmbăta se roşeau cu rădăcină de roibă.

în seara zilei de vineri oamenii se duceau la biserică unde se cânta prohodul. La Drăgoieni, dar şi în alte sate, în timp ce stăteau în genunchi la înconjurarea bisericii, cu lumânări aprinse, date de pomană pentru aceia care au murii fără lumânare, femeile smulgeau iarbă să o dea la găinile de acasă, în speranţa că nu se vor îmbolnăvi şi vor avea ouă mai multe.

In satele Gorjului, după prohod oamenii se retrag la crucile morţilor din cimitir unde aprind lumânări şi "se cântă" (bocesc) pe morţi în credinţa că acest bocet este auzit de morţi.

Pe Valea Jaleşului, de la biserică oamenii se întorceau acasă cu lumânările aprinse şi nimeni nu intra înăuntru până nu înconjura casa, ca să fie ferită de boli, să fie bine tot anul şi să se prăsească vitele, păsările etc. Aceste lumânări se păstrează la icoană, aprinzându-se de câte ori e pericol de furtună, ori de trăznet, ori pentru a feri casa şi gospodăria de boli.

In vinerea patimilor era bine să ţii post negru.

La Runcu oamenii ajunau şi în ziua de sâmbătă.

La Borăscu în sâmbăta Pastelor nu se mânca usturoi, nici ceapă, să nu se împută Pastele.

In ziua de sâmbătă era tăiat mielul, o jertfă într-o perioadă de renaştere simbolică a timpului. Sâmbăta patimilor era ziua în care se pregăteau bucatele (bunătăţile) pentru masa de la Paşte, dar nimeni nu gusta din ele, să nu se dedulcească. Astfel oamenii îşi păstrau curăţenia sufletească, iar pentru curăţenia trupească se îmbăiau.

In dimineaţa de Paşte la Câmpofeni oamenii se spălau în apa în care era pus un ou roşu şi un ban de argint.

La Runcu credincioşii se spălau (scăldau) chiar în râu, iar la Broşteni tot în noaptea de sâmbătă spre duminică ei se îmbăiau îmbrăcaţi cu hainele vechi şi se întorceau repede acasă să se îmbrace cu cele noi, trecute pe la gura sobei de trei ori, ca acela care le îmbracă să fie precum cărbunele de roşu şi fierbinte.

In multe din satele judeţului sâmbăta seara se aşezau glii de iarbă verde la pragul fiecărei uşi de la casă, pivniţă şi grajd, peste care oamenii treceau a doua zi.

Pe Valea Jaleşului una dintre glii era pusă în interior iar cealaltă în exterior.

In unele localităţi în loc de glii era presărată pe prag iarbă sau alte verdeţuri (frunze de tei, stejar, plop etc).

Verdeaţa avea semnificaţia biruinţei reînvierii naturii şi bucuria acestei reînvieri, concomitent cu învierea Domnului Iisus Hristos.

Pastele. învierea.

Este sărbătoare fixată în echinoc-ţiul de primăvară în funcţie de fazele lunii.

Jertfa lui Iisus s-a săvârşit pentru toţi creştinii şi este sărbătorită cu o pe­riodicitate anuală.

Ciclul pascal, care durează două săptămâni, este deschis de sărbătoarea Floriilor, urmată de Săptămâna Pati­milor, când se deschid mormintele iar Iisus este trădat şi răstignit.

Miracolul învierii este continuat de actele purificatoare ce aduc armonia din Săptămâna Luminată.

"In mormânt viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut şi viaţă lumii Tu ai izvorât."

(Triod)

Târziu, sâmbătă noaptea când se lumina de ziuă, Măria Magdalena şi celălaltă Mărie au venit să vadă mormântul.

Şi iată, cutremur mare s-a făcut, că îngerul Domnului coborându-se din cer, a rostogolit piatra şi a stat deasupra ei. Şi era înfăţişarea lui luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi.

Iar îngerul vorbind femeilor le-a zis: "Nu vă temeţi că ştiu că pre Iisus cel răstignit îl căutaţi; nu este aici căci s-a sculat precum a zis". Duceţi-vă de grabă şi spuneţi ucenicilor Lui că s-a sculat din morţi şi va merge înaintea voastră în Galileia. Acolo îl veţi vedea."

Pastele se serbează întotdeauna în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară, dar nu înaintea paştelui evreiesc. Numele sărbătorii este de origine evreiască, moştenit de la egipteni şi a ajuns în limba română prin filiera latino-bizantină (pascae).

Pastele şi îndeosebi ÎNVIEREA, e cea mai mare dintre sărbători.

Spre a arăta solemnitatea actului învierii, fiecare va avea o lumină aprinsă până acasă, unde era stinsă în grindă, afumând-o în semnul crucii.

Această lumânare era aprinsă la timp de primejdie iar cu ea se afumau vitele bolnave.

PASCA e cea mai însemnată coptură. Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce a zis învăţăceilor: "până acum aţi mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turte sau azime. De acum veţi mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi pasci".

Pasca fiind coptura cea mai însemnată, trebuie să se facă din pâinea cea mai aleasă, iar pâinea cea mai aleasă este grâul, fiindcă el e cinstea mesei. Găocile ouălor care s-au întrebuinţat în facerea Pastelor, se aruncă pe o apă curgătoare ca peste vară să nu ia uliul găinile. Făina ce se presară pe lopata cu care se bagă Pastele în cuptor se strânge şi se presară peste răsaduri.

Dintre fripturi cea mai însemnată e mielul Pastelor, care se frige întreg şi se duce la biserică la sfinţit. Mielul semnifică pe Domnul Iisus Hristos.

La biserică, sfârşind de citit rugăciunile, popa ia busuiocul, îl moaie în aghiasmă şi stropeşte pasca. în acest timp cântăreţul cântă "Hristos a înviat!".

Anafura primită la Paşte se pune în sarea vitelor, îu credinţa că atunci vacile sau oile vor avea mai mulţi viţei şi miei, iar dacă sunt bolnave li se dă pască sfinţită să se însănătoşească.

Oul se zice că reprezintă pe creatorul lumii, iar spargerea lui, ca şi tăiatul mielului, reprezintă simbolul jertfei dar şi al divinităţii care moare şi renaşte.

După ce Domnul Iisus Hristos a fost înmormântat, mai marii jidovilor, de bucurie că s-au mântuit de El, s-au adunat la o masă cu carne de cocoş şi ouă fierte. Când petreceau, unul şi-a adus aminte că Hristos a zis că va învia a treia zi. Cel din capul mesei i-a zis: "când va învia cocoşul ce-1 mâncăm noi şi se vor roşi ouăle, atunci va învia!". N-a apucat bine a rosti cuvintele acestea că prin puterea lui Dumnezeu, cocoşul din blid a început a bate din aripi, iar ouăle s-au roşit.

Când a bătut din aripi, zeama le-a ajuns jidovilor pe faţă şi de atunci sunt împestriţaţi.

O legendă spune că Maica Domnului s-a dus cu coşul de ouă să-i înduplece pe jidovi să nu-i chinuiască atât fiul. Din rănile Domnului s-a scurs sânge peste ouă, roşindu-le.

Iisus văzându-le a zis: De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii întru aducerea aminte de răstignirea mea.

După înviere Maica Domnului a fost prima care a dat ou roşu şi păscută zicând: "Hristos a înviat!".

De atunci se roşesc ouăle de Paşti. După ce mănâncă întâi pască, apoi mâncare, toţi ai casei ciocnesc ouă în credinţa că se vor vedea şi pe cealaltă lume.

In afara datinilor prezentate în strânsă legătură cu ritul creştin, lumea ţărănească a conservat altele care îi scot în evidenţă încărcătura de pământească sfinţenie.

Ele au rolul menirii pentru răstimpul ce urmează asupra sănătăţii şi fericirii omului precum şi asupra trăiniciei şi bunăstării gospodăriei.

In noaptea de sâmbătă spre duminică din Săptămâna Patimilor, oamenii merg gătiţi cu mic cu mare la slujba de înviere.

In satele de pe Valea Jaleşului, în noaptea învierii, când se toca la biserică, unii se aruncau în Jaleş să fie feriţi de boli (cei sănătoşi) ori să se însănătoşească (cei bolnavi). De fapt curăţatul prin spălare avea un rol deosebit pe Valea Jaleşului. în dimineaţa sărbătorii ai casei se spălau pe mâini şi pe faţă cu apă dintr-o ulcea nouă de pământ, în care era introdus un ou roşu şi un ban de argint, ca să fie rumeni la faţă şi bogaţi.

La Aninoasa în noaptea învierii era obiceiul să se ia sare la biserică, apoi să fie dată la vite, fiind bună de sănătate.

La Broşteni conform consemnărilor scriitorului Alex.Odobescu "oamenii mergeau la înviere luând la ei ouă roşii. Unul îl dădeau preotului, cu unul luau Pastele, iar altul îl mâncau pe drum. Cojile de la oul cu care s-au luat Pastele erau legate într-o batistă şi păstrate fiind bune de băut pisate în ceaiuri, contra frigurilor ori altor boale.

Două-trei ouă de la Paşte erau ţinute până la Ispas sau până la Rusalii, când erau mâncate pe locul unde a fost semănată cânepa. La Andreeşti, Pastele erau luate în costum nepurtat, prin care înainte

de prima îmbrăcare era trecut un fier ca purtătorul să fie tare ca fierul. în sân era ţinut un ou roşu.

Pastele aduse de la biserică în batistă nouă (nefolosită) erau luate de cei de a-casă în curte cu picioarele pe o secure (pe fier).

La Runcu oul cu care se luau Pastele era purtat de femei în sân, să aibă noroc, apoi păstrat la icoană.

La Vădeni oul cu care erau luate Pastele se îngropa într-un lan de grâu sau în vie, în credinţa că vor fi recoltele ferite de piatră (grindină).

In zona Căpreni-Cruşeţu oul cu care erau luate Pastele se îngropa de fiecare dintre ai casei în lanul de grâu să fie ferită recolta de grindină şi vijelie şi se dezgropa la seceriş. Dacă oul cuiva s-a stricat, era semn că respectiva persoana nu va avea noroc.

După slujba învierii, unii creştini reveneau acasă, dar majoritatea rămâneau şi la slujba de Paşte.

Odată ce preotul sfârşea slujba, enoriaşii întindeau în curtea bisericii, pe ştergare albe, agapa de Paşte. Se ciocnesc ouă roşii rostindu-se formulele tradiţionale: "Hristos a înviat!", "Adevărat a înviat!". Tot acum se mănâncă tradiţionala came de miel.

La Stănceşti oamenii se duceau la biserică în dimineaţa de Paşte cu straiţele pline de bunătăţi: ouă roşii, came de miel, brânză şi băutură pentru masa comună de Paşte.

La Godineşti după ce erau luate sfintele Paşte fiecare creştin căuta să guste peşte, ca tot anul să fie iute şi zvelt ca peştele, o bucăţică de caş, ca să fie dulce şi bun cum e caşul şi o frunză de urzică, să fie tot anul sănătos.

In drumul de la biserică spre casă, oamenii salutau cu "Hristos a înviat!", răspunzându-li-se "Adevărat a înviat!". Cel care nu a luat Paşte răspundea la Căpreni, Cruşeţ şi Turburea, cu formula "să le purtaţi sănătos!".

Ajunşi acasă de la biserică oamenii păşeau peste brazdele cu iarbă verde "să fie veseli cum e câmpul"."

In majoritatea satelor Gorjului peste aceste brazde se trecea în toate

" N.Densuşianu, "Răspunsurile la Chestionar" (Bârzeiul de Pădure). cele trei zile de Paşte. La Aninoasa se credea că brazdele sunt bune de sănătate, de inimă curată, de veselie şi de pălit la junghi.

In timp ce bărbaţii îşi potoleau vitele, gospodinele puneau în casă masa de Paşte.

La Runcu şi pe Valea Jaleşului înainte de a se ospăta la masa de Paşte se obişnuia să se dea de pomană.

In capul mesei de Paşte stătea stăpânul (bărbatul) casei. Când se ciocneau ouăle, acesta era totdeauna cel care dădea, zicând: "Hristos a înviat!".

La Borăscu întâi ciocneau părinţii iar în prima zi de Paşte clăcaşii îl vizitau pe boier să-i ducă ouă roşii. Vecinii ori rudele erau adesea invitate la masa de Paşte. Oaspeţii erau puşi să stea pe pat în credinţa că va sta cloşca pe ouă.

La Săuleşti şi la Urdari masa de Paşte era continuată la cârciumă, unde se făceau petreceri (chefuri) mari. Şi la Albeni era obiceiul de a se aduna oamenii la Paşte să se ospăteze.

La Negomir se credea că nu e bine să plece oamenii de acasă în prima zi de Paşte şi nici să nu doarmă fiindcă Satana poate fura Pastele (aduse în batistă de la biserică).

La rromii căldărari, numeroşi în colonia Meteor din Târgu-Jiu, în această se tăia spetia, spre deosebire de Crăciun, când era tradiţia tăierii bândăretelui, un maţ afumat şi condimentat.

In mai toate satele în după amiaza zilei de Paşte se făceau hore cu lăutari. Cei care veneau la această petrecere se îmbrăcau cu tot ce aveau mai bun.

Fetele purtau (să fie admirate) cămăşile lucrate în secret în postul Pastelor. Era o mândrie să fii apreciată că porţi cel mai frumos costum la hora de Paşte.

In satele de pe Valea Jaleşului în prima zi de Paşte tinerii veneau la horă îmbrăcaţi obişnuit. Luxul cel mare era începând cu ziua a doua. La Leleşti în prima zi de Paşte femeile mergeau la horă îmbrăcate în cămăşi de cânepă, ca să aibă parte de cânepă bună peste vară. A doua zi ele purtau cămăşile şi opregele lucrate în secret în Păresimi: "în lumina soarelui râd culorile şi fluturii de pe altiţe, cum râd şi ochii stăpânelor altiţelor. Mamele îşi pierd fetele din ochi"."

In multe din satele gorjene: Băleşti, Runcu, Balta, Stolojani ş.a., la Paşte se plăteau hore de pomană de aceia care le slobozeau după morţi. Hora era plătită tânărului care juca înainte. Aceia care slobozeau hora treceau de trei ori peste batista care apoi era dăruită tânărului din faţă

" M.Petcoiu, "Monografia comunei Leleşti". împreună cu un buchet de flori şi o lumânare aprinsă. în zilele de Paşte nu se jeleau morţii, fiind socotite zile de veselie fiindcă a înviat Iisus Hristos.

La petrecerile şi la hora de Paşte oamenii discutau despre lucrările de primăvară şi despre pricinile cu pământ.

Aratul de primăvară începea în satele de pe Valea Jaleşului lunea, miercurea, joia sau vinerea.

Vitele înjugate pentru arat erau botezate prin stropirea cu apă zicându-se: "Dumnezeu să ne ajute să terminăm arătura sănătoşi şi noi şi vitele!".

Cine cumpăra o vită, înainte de a o înjuga îi trecea coada prin gura celei din bătătură şi apoi la amândouă li se dădeau tărâţe pe o masă pusă în bătătură în credinţa că "aşa cum trag amândouă la tărâţe, aşa să tragă şi la jug"

La Leleşti când se pornea plugul se lua apă într-o ulcea nouă şi cu un mănunchi de ramuri de salcie verde se stropeau boii. Apoi apa din ulcea se arunca peste boi iar ramurile de salcie erau date boilor să le mănânce.

Ciocălăii de porumb de pe care s-au curăţat boabele pentru sămânţă, nu se puneau pe foc, spre a nu face porumbul tăciune, ci se aruncau pe apă zicând că atâtea care de porumb să se facă după câţi ciocălăi plutesc pe apă.

Cei de la Bârzeiul de Pădure vorbeau şi despre paza semănăturilor.

A doua zi de Paşte la Borăscu şi la Bolboşi se obişnuia ca finii să vină la naşi şi să petreacă împreună.

In satele Gorjului în ziua a treia de Paşte erau slobozite păresemile duse la biserică de la lăsatul postului.

La Roşia de Jiu în zilele de Paşte vitele erau lăsate slobode (să pască oriunde) iar la Slobozia judecarea pomului sterp se făcea şi la Paşte.

Săptămâna Luminată

Este săptămâna imediat următoare Pastelor. Se sărbătoreşte în general prin nelucrare.

- Luni e a doua zi de Paşte şi oamenii continuă petrecerile. La Borăscu şi Bolboşi în această zi finii îşi vizitau naşii, petrecerea durând până noaptea târziu.

La Leleşti în perioada anilor 1930-1940 femeile veneau la horă în prima zi de Paşte îmbrăcate în cămăşi de cânepă, dar în ziua a doua (luni) a sărbătorii ele apăreau gătite cu oprege şi cămăşi lucrate în secret în timpul iernii, ca să nu "fure" careva modelul. Era o adevărată rivalitate pentru cel mai frumos costum de Paşte.

In ziua de marţi (a treia de Paşte), petrecerile şi horele continuau. Era ziua în care se făceau praznice ale casei.

Spre seară se practica obiceiul însurăţitului (înfrăţitului, învăruicitului) de către fete şi băieţi.

"Răspunsurile la Chestionarul N. Densuşianu" dovedesc existenţa mai multor variante de derulare a obiceiului.

Fetele se însurăţeau iar băieţii se înfrăţeau.

La Pojaru se mergea la un măr dulce pe care se încrusta o cruce. Tinerii se luau de mână câte doi sau mai mulţi şi având lumânarea aprinsă iar în sân ouă roşii, ocoleau mărul de trei ori, sărutând de fiecare dată crucea încrustată în coajă şi apoi întrebau pentru a primi răspunsul:

"-Eşti surată (frate) pân' la moarte?

-Sunt surată (frate), sunt!", sau:

"-Eşti văruică pân' la moarte?

-Sunt văruică pân' la moarte!"

Legământul întrebare-răspuns se făcea de trei ori.

Aceia care se făceau fraţi sau surori se respectau ca atare. La moartea unuia, celălalt ţinea doliu. Dacă se însurăţea băiat cu fată, nu se puteau căsători.

La Strâmba-Jiu şi la Gârbovu obiceiul se derula la o apă curgătoare, ca partenerii să poată arunca apă, unul spre, celălalt. Ei purtau pe cap coroniţe din flori de primăvară.

La Urdari însurăţirea se făcea în joia din Săptămâna Luminată, la o fântână (de obicei cea la care se sfinţea apa de Bobotează).

Peste tot, după împlinirea obiceiului, care întărea prietenia adevărată dintre tineri, se făceau hore.

La Bolboşi în această zi se dădeau ulcele, ca la Joimari.

Joia din Săptămâna Luminată era prima din cele nouă joi oprite după Paşte de la activităţi agrare sau casnice. Se ţinea ca să nu bată piatra.

La Balta în această zi de joi se ţinea Sărbătoarea Dealului.

Bâltenarii se pregătesc din vreme cu mâncăruri alese şi cu băuturi şi în dimineaţa zilei respective cu mic cu mare urcă în Dealul Viilor. La această sărbătoare, cu toate că e o zi lucrătoare, ia parte tot satul. Odată cu ei urcă în deal şi lăutarii, fluieraşii şi cimpoierii.

Preotul ocupă un loc distinct în desfăşurarea acestui ceremonial, împreună cu un grup de enoriaşi ocolesc viile cu steaguri bisericeşti şi fac slujbă. Această sărbătoare a Dealului are loc în joia de după Paşte, deoarece se spune că în această zi, într-o vreme îndepărtată, pe care nimeni n-o mai ţine minte, ar fi bătut piatra atât de tare încât n-a mai rămas aproape nici o viţă zdravănă. Atunci sătenii au hotărât ca în ziua respectivă să nu lucreze şi s-o sărbătorească spre a nu se mai întâmpla aşa ceva. Observăm şi aici tendinţa omului spre mai bine. în timpul în care ocolesc dealurile cu vii, o parte din oameni sapă în mijlocul unei poieni din vârful dealului o groapă în care fac focul. în această groapă plină cu jar se frige un berbece sacrificat în semn de jertfă. Preotul stropeşte cu vin berbecele şi toţi bărbaţii rup din el câte o bucată. După acest moment se aşează fiecare la masa comună întinsă sub streaşină fagilor, ospătându-se cu bucatele aduse de acasă. Odată cu sfârşitul mesei, se aude chemător cântecul viorii, al fluierului sau al cimpoiului, după care oamenii încing hore şi sârbe. Copiii nu stau nici ei simpli spectatori. In jocurile lor imită pe cei mari. Numai odată cu sosirea serii ecoul cântecelor se stinge domol, iar jocul îşi încetineşte iureşul. Oamenii coboară dispuşi către sat dar nu lipsiţi de o anumită nostalgie.

Vineri în Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Se credea că în această zi apele sunt sfinţite ca la Bobotează şi au leac. Nu era bine ca femeile sa lucreze în casă (să ţese, să coasă) fiindcă va bate piatra cum bat brâglele şi va distruge recoltele cum sparge acul, pânza.

Sâmbăta din această săptămână se numeşte Sâmbăta Tomii. Femeile se duc la biserică şi dau pomană pentru morţii pomeniţi de popă.

Prima duminică după Paşte este Duminica Tomii. Iisus Hristos s-a arătat în această zi Apostolului Toma, care s-a îndoit de învierea sa, până ce nu i-a pus degetul pe semnul cuielor şi până nu i-a pus mâna pe coastă. Din această cauză Apostolul a fost numit Toma Necredinciosul. în cimitir se fac pomeni pentru morţi.

De Duminica Tomii se fac praznice şi hramuri.

Săptămâna care urmează imediat după cea Luminată se numeşte Săptămâna Negrilor, iar despre ţinerea postului negru în această săptămână avem atestări documentare la Andreeşti, Albeni, Negomir etc.

Cele nouă zile de joi care urmează după Paşte se numesc Joile Oprite şi se ţin prin nelucrare în casă sau în câmp, ca să fie gospodăria şi recoltele ferite de grindină şi de furtuni.

Mijlocul perioadei dintre Paşte şi Rusalii este marcat de Sărbătoarea Tudoruselor (Strodoruselor).

La Hurezani, conform consemnărilor învăţătorului Vasile Preutescu făcute în revista "Şezătoarea săteanului" nr. 2/1898, "la 25 zile după Paşte se serbează Strodorusele (Strodul Rusaliilor). în seara ce preceda sărbătoarea se puneau ramuri de măceş ori frunze de pelin, usturoi, leuştean la porţi, ferestre, paturi de dormit, cheotori, ca să nu poată pătrunde spiritele rele şi să-1 cuprindă pe om ori gospodăria sa.

In satele de pe Valea Jaleşului în acesta zi se ung vacile la uger cu untură amestecată cu fire de mătură, pelin şi usturoi, ca să nu piardă laptele (să nu-1 fure Strodorusele). Marţi spre miercuri se doarme în pat pe pelin şi pe usturoi verde. La copii li se leagă de cheotorile cămăşii sau li se bagă în sân câte un buchet de pelin, usturoi sau leuştean, ca să fie sănătoşi, desigur cu credinţa că duhurile rele vor fugi de aceste plante. La porţile casei se leagă crengi de rug ca să se împiedice şi să se zgârâie Strodorusele în ele, dacă vor să intre în curte la vite. '>

La Leleşti, de cheotoarea cămăşii copiilor se legau frunze de pelin ori de usturoi "ca să nu vină Strodorusele, să le ia minţile".

La Câmpofeni în seara premergătoare sărbătorii se legau de coarnele vacilor cu aţa cu care a fost legată untura porcului, frunze de pelin ori de usturoi, ca să nu ia Strodorusele laptele vitelor respective.

Se fac praznice şi hramuri.