Inaltarea Domnului Iisus Hristos. Ispasul.

"Domnul s-a înălţat la ceruri ca să trimită lumii pe Mântuitorul. Cerurile au găsit scaunul Lui, norii suirea Lui. Tatăl primeşte pe Acela pe Care II are în sânuri de-a pururea; Duhul Sfânt porunceşte tuturor îngerilor săi: "Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre!".

Toate neamurile bateţi din palme că s-a suit Hristos unde era mai înainte."

(Penticostar - la vecernia mare) Această sărbătoare cu dată mobilă cade întotdeauna în joia săptămânii a şasea după Paşti (a 40-a zi de la înviere) când Domnul Iisus Hristos s-a înălţat la cer.

Se spune că Ispas a fost un om vesel şi că în ziua lui s-a înălţat Hristos.

***

In seara dinaintea Ispasului se taie leuştean şi se pune prin case, pe la porţi şi ferestre, contra strigoilor. Se bat vitele cu leuştean şi li se dau să mănânce anumite flori, ca să nu le "strice" strigoii.

Flăcăii şi fetele mergeau în noaptea spre înălţare prin alunişuri să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în această noapte, iar după credinţă, sunt bune de leac, de dragoste.

Cine vrea să le adune trebuie să nu doarmă în noaptea de Ispas.

In Gorj, pe câmpul din partea de răsărit a Târgu-Jiului, creştea planta numită frăsinel. în noaptea dinaintea Ispasului aici veneau sute de bolnavi din judeţ şi din ţară. în primul an de pelerinaj bolnavii dormeau în câmp lângă o plantă cu un fir, în al doilea an dormeau lângă o plantă cu două fire, iar în al treilea an lângă o plantă cu trei fire. Se socotea suficient pentru vindecare un pelerinaj de trei ani.

In seara din preziua Ispasului cei care veneau aici se îmbrăcau curat, aşterneau în câmp pe o faţă de masă curată o oală de pământ nouă cu apă, trei azime şi trei lumânări. înainte de a se culca spuneau o rugăciune şi făceau cincisprezece mătănii. Până la răsăritul soarelui nu mai aveau voie să vorbească absolut cu nimeni. Dacă dimineaţa se găsea în oală vreun fir de iarbă sau vreo frunză, bolnavii credeau că-i semn bun. Dacă în cană erau frunze uscate sau pământ era semn rău. Cu apa din oală bolnavii se spălau pe faţă şi pe piept iar firele de frăsinel lângă care au dormit le rupeau şi le aruncau în drumul spre casă.

De Ispas se puneau flori de soc în casă.

Alţii duceau frunze de nuc la biserică apoi le purtau la brâu (pentru că şi Hristos şi-a pus, când s-a înălţat).

E ziua când se salută cu "Hristos s-a înălţat!".

E datina de a se tăia miei. Cei care rămân se însemnează prin tăierea la ureche. Tot în această zi se retează părul din vârful cozilor de la vitele cornute apoi se îngroapă într-un furnicar, rostindu-se: "să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în furnicare".

Până la Ispas se obişnuia să se pună porumbul, apoi nu se mai pune, că tot nu creşte şi nu va rodi.

Legenda spune că Maica Domnului ajunsă să nască în grajdul lui Crăciun, era tulburată de tropotul şi rânchezatul cailor, de aceea li s-a adresat: "Staţi pe loc, nu tropotiţi că durerea mi-o măriţi!" Apoi i-a blestemat să nu se sature oricât ar mânca, decât la Ispas. Fiindcă atunci este şi ziua când caii sunt sloboziţi la iarbă verde şi mănâncă până se satură, se zice că sunt Pastele Cailor.

De Ispas, femeile dau de pomană lapte dulce şi ouă roşii, fiindcă după această dată, până la Paşte nu se mai roşesc ouă.

In unele localităţi (Raci, Slobozia, conform "Răspunsului la Chestionarul N. Densuşianu") de Ispas se fac rugăciuni la vii, să fie ferite de piatră.

In unele sate gorjene mărginaşe cu Mehedinţiul, în această zi se practică obiceiul învăruicitului (însurăţitului) identic cu cel descris în Săptămâna Luminată.

Ispasul e ziua comemorării eroilor neamului, când se fac pomeni pentru morţi şi se fac mese comune în curtea fântânilor.

De înălţare în multe localităţi ale judeţului se fac hramuri. Rudarii din judeţ făceau Gurbanul (vezi Sfântul Gheorghe).