Obiceiul Calusarilor

Se practică în săptămâna Rusaliilor.

Căluşul e un zeu cabalin, implicat în naşterea şi sfârşitul ciclic al timpului.

Un număr impar de bărbaţi selectaţi de Vătaf se legau prin jurământ să intre în ceata căluşarilor, trei, cinci, şapte sau nouă ani.

în cadrul cetei exista o nominalizare a membrilor acesteia: Mutul, Vătaful, Ajutorul de Vătaf, Stegarul, Căluşarii.

După depunerea jurământului căluşarii devin personaje sacre, care păstrează taina. Din ceata căluşarilor puteau să facă parte şi femei, dar ele nu puteau afla taina jurământului. Ele se numeau crăiţe şi în timpul jocului se aflau între doi căluşari.

Crăiţele care joacă în căluş au fost consemnate pentru prima dată la Peşteana de Jiu (Gorj), deşi jocul crăiţelor e cunoscut pe o arie mai largă în Oltenia.

Existenţa căluşului mixt (bărbaţi şi femei) îh Gorj este consemnat în cercetările prof.Liviu Poenaru. Aria de manifestare este în zona de tranziţie a judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Dolj, pe cursul inferior al Gilortului, în raza localităţilor Ţânţăreni şi Turburea.

In afara rolului de gesticulante ma­gice, femeile aveau obligaţii stricte în timpul dansului: culegerea bâtelor, preluarea şi retransmiterea de către vă-tăşiţă a comenzilor vătafului, purtarea steagului de către cea de a doua căluşiţă.

O descriere a Căluşului mixt din Gorj a făcut-o T.Arghezi în tableta "Căluşarii", vol.'Tablete de cronicar", E.S.P.L.A., 1960, pag.246-247 (din anul 1947). Citez: "De ziua Moşilor, iată-i jucând în privelişte căluşarii, gorjenii iscusiţi în aruncarea bâtei şi a saltului după ea. Panglicile pălăriilor flutură, trupurile zvelte se înconvoaie, flăcăii hăulesc. Prăjina care figurează stindardul, e gătită-n vârf cu snopul de usturoi şi trece dintr-o mână în alta cu o elasticitate elegantă de lance. în timpul dansului, la vioară, se prinde un vârtej de libelule îmbrăcate ţărăneşte, cu zornăitoare la opinci. Călcătura călcâiului e caracteristică, sprintenă ca pe Columna traiană, în ghirlanda căreia spirală se povesteşte imperiul patricienilor, amestecaţi în hora de piatră cu sclavii şi plebeii. Sunt 20 sau 25 de căluşari de la Jiu."

Căluşarii din Gorj foloseau steagul, de la biserică în timpul jocului. Costumul este specific zonei, dar are şi elemente specifice (panglicile, clopoţeii).

Căluşul din Gorj avea menirea I îmbunării spiritelor, pentru vindecarea celor suferinzi. Şi aici el e un dans cu nuanţă ritual-magică, vioi şi acrobatic, îmbinând solemnul cu comunicativul.

Căluşul se înscrie în Gorj în rândul jocurilor ritual-magice, arhaice, cu unele interferenţe cu descântecul şi "Gurbanele" (făcute de rudari, pentru cei luaţi de sfinte, care au rămas damblagii de vreo mână, de vreun picior, sau de cine ştie ce (C.S.Nicolăescu-Plopşor).

Şi căluşarii erau chemaţi la locuinţa celor "luaţi din Rusalii" şi pociţi de ăle sfinte, ca prin jocul lor şi prin descântec, fie îmbunând răul, fie speriindu-1, vor putea vindeca suferindul.

Jocul căluşarilor gorjeni din zona Turburea-Ţânţăreni încorporează şi funcţia distractivă, prin executarea de către Mut a unor figuri comice, paşi şi salturi acrobatice.

In componenţa căluşului gorjean erau întâlnite trei jocuri: "Plimbarea prin căluş", "Floricica" şi "Creiţele".

Predomină mişcările de picioare cu paşi simpli, paşi bătuţi (cu talpa, vârful şi tocul), sărituri, pinteni, bătăi din palme.

In joc sunt frecvente mişcările cu accesorii.

Căluşarii umblau prin toate satele judeţului iar cei care asistau la jocul lor aveau o prezenţă activă, prinzându-se în joc în ideea că acela care joacă în căluş va fi ferit de boală. La Şipot se credea că acela care se prinde în hora căluşului trebuie să joace trei ani.

La Aninoasa era bine ca atunci când vine căluşul, să joci în hora de mână pentru a fi ferit de lovituri sau de poceli. Tot pentru sănătate era bine să păstrezi usturoi, sare şi pelin jucate de căluşari. Sarea de la căluş era bine să fie dată la vite şi chiar la oameni îh bucate, iar usturoiul şi pelinul se puneau la brâu toată săptămâna Rusaliilor.

In ziua de luni după Rusalii, e sărbătoarea Sfintei Treimi.

La Godineşti se credea că la Sfânta Treime trebuie făcut ceva, de aceea se organizau clăci la funcţionarii ori neputincioşii comunei.

Şi în Gorj se credea că spiritul morţilor venit la Joi Mari să sărbătorească Pastele cu ai casei, se întorcea la locurile veşniciei de Rusalii.

In sâmbăta Rusaliilor pentru împăcarea spiritelor morţilor, gata de plecare, se făceau pomeni la morminte, însoţite de bocete (Moşii de Rusalii).