Satul Runcu – Dobrita – Suseni – Valea Susitei Seci

Din faţa localului Consiliului popular se ramifică un drum pietruit (D.C.139) care trece spre nord-est printre viile roditoare ale satului Dobriţa. Răsfirate pe deal, pivniţele punctează cu maroniu inchis culoarea cărămizie a solului.

Trecem prin satul Bota, in stînga profilandu-se virful Tufaia. Cu cit vom inainta prin satul Dobriţa, inşirat in linie, de o parte şi de alta a drumului bine intreţinut, ne apar spre nord alte culmi ale munţilor: Brezaia şi Babele, Alunoasa, Cîrjuletele, Bordul Dobriţei (1.430 m alt.), Stersura, inălţimile Muncelului (1.800 m alt). Din sat se desprind poteci ce conduc spre această regiune montană. În centrul aşezării se află sediul şcolii generale, nou construită, şi al muzeului satului, cu porţi sculptate de către meşteri populari. Muzeul din Dobriţa infăţişează vizitatorilor ocupaţiile săteni lor de-a lungul vremii: pomi-viticultura, păstoritul; se pune accent pe prelucrarea artistică a lemnului, indeletnicire concretizată in ornamentarea caselor şi pivniţelor.

Activitatea de culturalizare a maselor este legată in mod simbolic de numelelui Badea Cîrţan, figură luminoasă de ţăran român, autodidact, cu suflet insetat de cultură, luptător pentru eliberarea naţională şi socială. Societatea culturală a satului a purtat numele de "Badea Cirţan" pentru a arăta legătura statornicită de veacuri intre populaţia din Transilvania, unde s-a născut cărturarul patriot in anul 1849 şi Ţara Românească, de unde transporta peste munţi desagi cu cărţi româneşti, pe care le răspîndea prin satele Transilvaniei.

În centrul satului se găsesc cramele I.A.S. frumuseţea locurilor o dau şi fenomenele carstice din nordul celor două sate (Bota şi Dobriţa): Peştera de la nord de biserica satului Bota infăţişînd stalactite, stalagmite şi coloane, cea din Dîlma Peşterii păstrînd urme ale culturii Coţofeni şi "Peştera cu patru uşi" din valea Bordului Roşu incă neexplorată.

Dolinele se intîlnesc permanent, localnicii numindu-le "crovuri". În Dîlma Comenzii şi in alte locuri sunt caracteristice avenurile, numite popular “bidăroaie”. Toate aceste locuri se pot vizita fie mergînd pe poteca ce trece la nord de biserica din satul Bota, fie pe drumul forestier din nordul satului Suseni. la marginea satului Dobriţa, continuăm drumul 2 km peste "Cimpul Dobritei", depresiune bine individualizată la poalele munţilor, şi, traversînd, magistrala de beton ce leagă cariera de calcar cu Combinatul de lianţi şi azbociment Barseşti, ajungem in satul Suseni, aşezat de-a lungul rîului Şuşiţa Seacă.

Satul aşezat pe conul de dejecţie al rîului, are orientarea nord-sud, casele părînd îngrămădite la umbra nucilor. De aici putem continua călătoria cu maşina spre Tîrgu Jiu, D,J. 675 A (15 km).

Pe magistrala cimentului, autobasculantele uriaşe, într-un dute-vino, transportă calcarul, materie primă necesară marelui combinat de lianţi şi azbociment. Dobriţa şi Suseni sunt unele din cele mai pitoreşti sate ale judeţului Gorj. Pitorescul Susenilor dă aşezarea în gura văii ce îi poartă numele. Aici s-au

găsit coase dacice, expuse la Muzeul de istorie al R.S.R. din Bucureşti. Fost sat de moşneni, păstrează străvechi tradiţii în cultură şi artă. Moşnenii au muncit continuu pe moşia lor, rareori lucrînd în dijmă; trăind in mai multă linişte, au construit case durabile, frumos ornamentate in exterior. Căminul cultura

desfasoară o bogată activitate culturală şi sportivă. În anii socialismului s-a ridicat o scoală. Frumoasa aşezare, aerul curat para fi şi aici atribute ale unei staţiuni de la poalele munţilor. În Suseni, pe lîngă căminul cultural, a funcţionat o şcoală de gospodărie, unde tinerele sătence invăţau să coase costume naţionale şi să gătească. Astăzi aceleaşi gospodine pregătesc în fiecare casă, mîncăruri gorjeneşti, rămînînd neuitate sărmăluţele, piftiile, ciorba, drese cu ţuica şi vinul de Suseni. Din satul Suseni, cu decorul său de nuceturi, se pot face călătorii in Munţii Valcan pe valea rîului Şuşiţa Seacă. Satul se inşiră de-a lungul rîului şi a"roit"de pe plaiurile prelungi, peste care astăzi şerpuieşte şoseaua modernizată ce se indreaptă spre cariera de calcar. Din partea de nord a satului, străbatem cu

maşina drumul forestier care pătrunde adînc in inima munţilor (20 km) admirand păduri rînduite pe versanţii priporoşi, cu creste semeţe, goluri alpine ce se deschid spre vîrful Straja microhidrocentrala ce furnizează curent sanatoriului Dobrita. Pînă la Cucute (8 km), vegetaţia luxuriantă se îmbină

cu lespezi le calcaroase, măcinate de vreme. Pe dreapta se găsesc izvoare cu apă rece. Pe unele 1ocuri renaşte peisajul din Valea Sohodolului.

Cu cît pătrundem mai mult spre inima muntelui, valea e tot mai primitoare iar pîraele zglobii, sosite de pe ambii versanţi, inveselesc şi mai mult decorul. Aici la Cucute işi dau intîlnire pîraiele limpezi de munte: Tirnicioara, Poieni, Bulbul ş.a. Valea a fost săpată, in partea de nord, in şisturi Cristaline; şoseaua ne conduce pînă aproape de izvoarele acestui rîu. Mergînd spre est, intr-o oră ajungem pe creastă şi de aici, in 5-6 ore, la cabana Straja. Poteci numeroase se intretaie în pajiştile inălţimilor indreptîndu-se spre locuri de tainică frumuseţe, ca şi spre satele de la poalele munţilor. De la confluenţa pîrîului Muncelul cu pîrîul Fintinicilor, urcăm spre golul de munte Muncelu, la peste 1.500 m altitudine.

Din satul Suseni, pe o şosea ce urcă sinuos platforma Gornoviţa, se ajunge la sanatoriul Dobriţa, amplasat intr-o poziţie pitorească. De aici se deschide perspectiva depresiunii Vălari - Stăneşti şi putem admira magistrala de beton a Combinatului de lianţi şi azbociment care fumegă in zare.

Pereţi de stîncă, munţi impăduriţi, izvoare cu apă ca gheaţa, o lume fermecătoare pentru vizitatori şi cercetători, aceasta este valea Şuşiţei Seci, in amonte de satul Suseni. Satele Dobrita şi Suseni, centre etnografice din zona nord-olteană, renumite şi pentru costumele gorjeneşti, dar mai ales pentru cămăşile cusute cu migală, se pot vizita cu autobuzele ce leagă aceste sate de municipiul Tirgu Jiu.

  Go Back

Sursa: Valea Sohodolului, itinerar turistic, Editura pentru Turism, Vasile Smeu