Coloana infinitului

Coloana Infinitului se afla pe „Via Sacra" la capătul de est al străzii Calea Eroilor, pe colina ce formează parcul ce-i poartă numele, „Coloana fără sfârşit" este aşezată în linie dreaptă cu celelalte opere din Grădina Publică, la distanţă de circa 1700 m de ele.

Este realizată din piese metalice din fontă de formă romboidală, turnate la atelierele de la Petroşani, aşezate una peste alta pe verticală, pe un ax din fascine de oţel. A fost ridicată în anul 1937 şi alămită în 1938. Are înălţimea de 29,33 m şi o greutate de 29 de tone. La bază este fixată într-un impresionant soclu de ciment de formă circulară acoperit cu pământ, care-i asigură stabilitatea. Structura cuprinde 16 elemente clepsidră.

Coaloana infinitului este una dintre minunile lumii - fără egal - despre care au existat, există şi vor exista percepţii şi interpretări la infinit din partea celor care s-au încumetat şi se vor încumeta să peroreze despre ea, şi este normal să fie aşa, deoarece infinitul nu are limite în timp şi spaţiu.

Nu cred că se va găsi cineva vreodată, care să aibă pretenţia epuizării interpretării acestei opere a lui Constantin Brancuşi.

Cât priveşte denumirea, nu este lipsit de sens să cunoaştem cum a evoluat ea. Demiurgul  a  denumit-o  astfel:  Coloana infmirii (în aforismul nr.  140); Coloana infinită (aforismul nr. 141); Coloana infmirii (aforismul nr. 142); Coloana fără sfârşit (aforismul nr. 143). Scriitorii, în marea lor majoritate o denumesc Coloana fără sfârşit. Populaţia oraşului şi nu numai, obişnuieşte să-i spună Coloana Infinitului sau Coloana Infinită.

Dar, indiferent de denumirile ce i se atribuie, ea este arborele ceresc, aerian şi scară spre ceruri, care face legătura între pământescul glob şi cerescul infinit. Este o reprezentare pastică a Absolutului, desăvârşită prin repetiţie şi simetrie a tuturor erelor, lumilor şi generaţiilor, simbolul măreţiei şi vitalităţii, al infinitului şi ondulaţiei universale.

Insăşi Brâncuşi o numea uneori pendulul „timpului răsturnat", având în vedere forma de clepsidră privind a doua jumătate a următorului, şi toate privite la infinit formează o infinitate de clepsidre în mijlocul cărora se deapănă „firul vieţii". Sunt tentat să adaug că avem în faţă orologiul infinitului - sublinierea ne aparţine.

De-a lungul civilizaţiilor ce s-au succedat, timpul a demonstrat că singrurul element arhitectonic care rămâne etern, nu este altul decât ... Coloana".

In amintirile senatorului dr. N. Haşnaş găsim răspunsul lui Brâncuşi la o întrebare a acestuia: „De aici de pe pământ pleacă gândirea creatoare şi se îndreaptă către lumină, către soare. De ce am conceput Coloana în romburi? Pentru că nu poţi merge în sus lin, în linişte, ci suirea pe trepte pe care le desăvârşim cu munca şi energia noastră. Aceste trepte prezintă suişuri şi coborâşuri! şi nu isprăvim niciodată!".

Şi ca un adept al turismului internaţional, în aforismul 150 Brâncuşi îndeamnă: „Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile (spaţiul românesc...). Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu la Târgu-Jiu!

Constantin Brâncuşi este considerat de către marii cercetători şi exageţi - printre care Carola Giedion Welcker, Robert Goldwater, Henry Moore, Petre Pandrea, Irina Codreanu, Peter Neagoe, Petru Comărnescu, Malvina Hofmann şi mulţi alţii - cel mai strălucit reprezentant al sculpturii secolului al XX-lea, părintele sculpturii moderne şi în acelaşi timp un remarcabil filozof şi înţelept de sorginte străveche comparat de unii cu Socrate, Diogene sau Esop.

El a realizat la Targu Jiu o epopee spaţială care i-a desăvârşit întreaga carieră artistică şi experienţa sa antică. Prin operele sale Demiurgul a îngemănat într-o simbioză perfectă arta cu filozofia, materialitatea cu spiritualitatea, finitul cu infinitul. Operele materiale şi înţelepciunea exprimată în aforismele sale au făcut din Brâncuşi, artistul - filozof sau filozoful -artist. Câtă înţelepciune exprimă de exemplu aforismul 243: „Să creezi ca un Demiurg, să porunceşti ca un Rege şi să munceşti ca un Sclav!"

O particularitate a operelor de la Târgu-Jiu ale lui Brâncuşi este faptul că fiecare în parte este un izvor nesecat, care naşte gândiri, interpretări, este plină de spiritualitate intrinsecă, încât autorul şi-a creat în jurul său o aură de legendă, încă din timpul vieţii, iar după moarte creaţia sa a căpătat aspectul unui mit.

Fie ca administraţia locală să facă din Târgu-Jiu - unde Brâncuşi şi-a scris testamentul prin operele durate aici - unul dintre oraşele avansate ale culturii şi artei moderne, larg deschis pelerinajului şi turismului internaţional.

Apreciez că la Târgu-Jiu poate fi înfiinţată prima şcoală pentru studierea vieţii, operei şi filozofiei brâncuşiene.

Ar fi de dorit ca în timp, să se facă demersuri temeinice, pentru aducerea la Târgu-Jiu a rămăşiţelor pământeşti ale artistului şi reînhumarea lor la loc de cinste, în Cimitirul Eroilor, pentru eternizare pe pământul din care a fost zămislit, de veghe fiindu-i însăşi Coloana infinită.

Vezi si:

Poarta sarutului

Masa Tacerii

Aleea Scaunelor

Muzeul Constantin Brancusi