Calendar Ortodox
Sustinem
Atractii turistice
Gorjul nostru
|
|
|
|
GRIGORE IUNIAN S-a nascut la Tg-Jiu la 30 septembrie 1882 in familia unor distinsi intelectuali. A urmat scoala primara la Tg-Jiu, liceul la Craiova si studiile universitare la Bucuresti, unde in 1904 a absolvit cursurile de Facultatii stiinte comerciale si drept. Revenit la Tg-Jiu in 1905 s-a inscris la baroul de Gorj unde a devenit repede, nu numai un stralucit orator, ci si unul dintre cei mai mari juristi ai tarii. Din admiratie pentru principiile liberale fiind "un democrat convins si un om cinstit" s-a inscris in P.N.L. dorind sa contribuie la ridicarea starii taranilor judetului sau. La alegerile din 1914 a fost ales deputat, calitate ce-a pastrat-o pana in 1917, cand a plecat de la liberali. Intre 1919-1928 a fost presedinte al P.N.T. in Gorj insa datorita neintelegerilor avute cu liderii partidului a demisionat in 1932 formand Partidul Radical Taranesc. Lupta sa pentru cauza taranilor si a romanilor in tumultoasa viata politica interbelica s-a izbit de numeroase oprelisti, insa prin telurile sale drepte, urmarite neabatut, acest orator desavarsit a castigat pentru totdeauna admiratia gorjenilor. Desi stabilit in Bucuresti, din 1920, Grigore Iunian n-a uitat niciodata judetul sau pe care l-a reprezentat de atatea ori in parlamentul si guvernele Romaniei. Dezamagit de politica el s-a retras la Tg-Jiu in ultimii ani ai vietii (1938-1940). S-a stins din viata in decembrie 1940 in orasul de pe Jiu unde a fost si inmormantat. |



















