Trei zone carstice, adica trei zone cu relief specific dezvoltat pe calcare, au fost delimitate in acest triunghi de granita intre Muntii Mehedinti si Muntii Valcan: zona versantului stang al Vaii Motrului Sec, zona Pietrei Mari a Closanilor si zona Cornetului Satului. Intinderea pe care o ocupa aceste zone nu este mare, dar formele carstice dezvoltate la suprafata calcarelor sau in adancimea acestora sunt destul de bine reprezentate. Se detaseaza in relief creasta si abruptul versantului nordic al Pietrei Mari a Closanilor, cheile Motrului Sec, din amonte de satul cu acelasi nume, sau cele ale Motrului Mare din dreptul Steiului Rosu si din amonte de satul Closani, vaile repezi si seci care brazdeaza panta Pietrelor Closanilor inspre Motru Sec si Motru Mare, precum si cuburile de doline din Cornetul Musetoaiei si Valea Albiilor.

Dintre numeroasele goluri subterane dezvoltate in acest perimetru merita sa fie mentionate aici, in afara Pesterii Closani, cel putin alte sanse: Pestera Martel (sapata in prima zona carstica), Avenul de la Muncelu si Pestera aven din Foeroaga Ingusta (localizate in cea de a doua zona carstica), Pestera 10 de la Closani, Pestera Vacilor de la Closani si Pestera-aven din Cioaca cu Brebenei (care apartin, impreuna cu Pestera Closani si alte 16 mai mici, celei de a treia zone carstice).

Pestera Martel (poarta numele marelui speolog francez E.A. Martel), sapata in baza versantului stang al Motrului Sec, este o pestera activa, cu o retea de galerii a carei lungime depaseste 2 km.

Avenul de la Muncelu, situat langa creasta Pietrei Mari, reprezinta o verticala de peste 40 m, deschisa la aproape 1400 metri altitudine.

Pestera-aven din Foeroaga Ingusta, sapata in versantul drept al Vaii Motrului Mare, la circa 450 m altitudine relativa, este – dupa cum o arata numele – o combinatie intre un gol vertical (de – 36 m) si galerii orizontale in lungime de circa 170 m, foarte frumos impodobite cu formatiuni de calcit, intre care se remarca stalagmitele-lumanari.

Pestera 10 de la Closani, situata cam la aceeasi altitudine cu Pestera Closani si nu departe de aceasta, are peste 160 m lungime si adaposteste un bogat cimitir de oase de urs de pestera (Ursus spelaeus).

Pestera Vacilor, ca si Pestera Martel, este tot o pestera activa (adica o pestera prin care mai circula apa) si foarte putin ornamentata. Lunga de peste 1 km, ea a suferit degradari in zona deschiderilor, de pe urma procesului de modernizare a soselei care strabate Valea Motrului Mare.

Ultimul gol subteran, Pestera-Aven din Cioaca cu Brebenei, se gaseste cam in dreptul Pesterii Closani, dar pe celalalt versant al Cornetului Satului, in Valea Albiilor. Este o pestera mica, de numai 85 m lungime. Incepe cu un aven de 6 metri si continua cu o panta de grohotis ce conduce intr-o sala alungita in care din partea opusa, coboara o alta panta de fragmente de calcar desprinse de pe tavan. Apoi, o ultima portiune descendenta rasuceste galeria inspre vest si se termina cu scurgeri masive de calcit, care au inchis orice posibilitate de continuare. Peretii galeriei si fragmentele de calcar desprinse de pe tavan. Apoi, o ultima portiune descendenta rasuceste galeria inspre vest si se termina cu scrugeri masive de calcit, care au inchis orice posibilitate de continuare. Peretii galeriei si fragmentele de calcar de pe podeaua salii sunt oarte bogat ornamentate cu formatiuni coraliforme. Dar, pe langa aceste formatiuni, o impresionanta si bizara impletitura de delictite acopera circa 2 m patrati din tavanul ultimei portiuni a golului subteran, conferind Pesterii-aven din Cioaca cu Brebenei statut de unicat, deosebind-o de toate celelalte pesteri din tara noastra.

Cornetul Satului prelungeste inspre sud Piatra Mare a Closanilor si Varful Musetoaia, pana la saua “Curmatura Magurii” si se inscrie in relieef ca o spinare de calcare alungita de la nord la sud, in vestul satului Closani. Este un masiv golas, deoarece padurile de fag care-l acopereau in trecut au fost indepartte prin taiere sau ardere, locul lor luandu-l pasunile. Presarate pe fundul acestora, se dezvolta astazi, in decorul cornetului, unele plante de tip meridional, care amintesc aici de vremuri cu o clima mediteraneana: scumpia (Cotinus coggygria), liliacul (Syringa vulgaris), alunul turcesc (Corylus colurna), ca si tufele de ienupar (Juniperul communis), maces (Rosa) si porumbar (Prunus spinosa).

In inima acestui martor de eroziune a fost sapat grandiosul fenomen endocarstic, Pestera Closani, aproximativ intr-o epoca in care, mai spre sud, era sculptata Platforma Gornovita. Altitudinea deschiderii pesterii, de 440 m, este aceea care ne permite sa plasam la inceputul cuaternarului epoca saparii celor doua galerii componente, adica dupa modelarea platformei amintite, care taie Podisul Mehedinti de la nord la sud, la altitudini cuprinse intre 400-500 m. Ce ape au trudit atunci ca sa sape si sa sculpteze in stanca de calcar acest minunat gol subteran este inca greu de precizat; tot ce se poate spune in prezent, este ca una dintre galerii, cea a Laboratoarelor, a fost probabil creata de apele Vaii Motrului Mare, iar cealalta, Galeria Matei Ghica, ar fi opera apelor care se scurgeau in trecut pe Valea Albiilor. Apa le-a sapat si sculptat, apoi le-a decorat. Le-a impodobit in intuneric si pe indelete, ca pe o casa-muzeu pentru om, fiinta care, peste milenii avea sa descopere si sa patrunda in ele pentru adapost sau clipe de suprema satisfactie sufleteasca.

Istoricul descoperirii si al cunoasterii

Ca oricare alta, si Pestera Closani isi are istoricul descoperirii si al cunoasterii ei de catre om. Un istoric simplu, lipsit de eforturile si dramatismul pe care le-au cerut exploatarea si cunoasterea multora dintre pesterile tarii noastre. Usor accesibila si redusa la doua galerii orizontale, fara ramificatii intortocheate, fara un curs de apa cu cascade si sifoane, fara puturi adanci, ea si-a oferit frumusetile oamenilor, fara sa le ceara nici un fel de sacrificiu sau jertfa.

Pestera mai poarta si numele lui Tudor Vladimirescu, pentru ca localnicii au tinut sa cinsteasca memoria marelui om politic, care, intre 1806-1820, a fost ieri vataf al “Plaiului Closanilor”, pe atunci district administrativ la izvoarele Motrului. Fara indoiala ca si marele revolutionar si-a purtat pasii prin Pestera Closani, care l-a incantat cu podoabele ei cristaline. Aici, afirma istoricii – si-a ascuns Vladimirescu, inainte de declansarea revolutiei, intreaga arhiva personala, jefuita dupa moartea sa.

Strabatand galeriile pesterii

Pestera Closani este relativ mare (1 100 m lungime), fosila (prin ea nu mai circula apa) are o singura deschidere si este formata din doua galerii orizontale impodobite cu un numar impresionant de formatiuni calcitice.

Calea care ne conduce la ea porneste din sat, cam in dreptul “morii” lui Tudor Vladimirescu –din care nu se mai pastreaza astazi decat un rest. Mergem circa 1 km, urcand panta de apa Motrului (440m altitudine absoluta). Ajunsi sus, ne tragem sufletul, in timp ce admiram panorama satului Closani, intins de-a lungul paraului.

Galeria Laboratoarelor si a lacurilor de clestar. Ochii au inceput deja sa distinga mai bine in intuneric. Coboram cateva trepte de beton si ajungem la o prima scara metalica, de 6 metri, fixata pe peretele nordic al galeriei, larg deschisa in aceasta parte. Daca inainte de a cobora continuam pe langa sirul de coloane, ajungem la peretele pe care l-a escaladat Matei Ghica in 1959, atunci cand cauta deschiderea celei de a doua galerii a pesterii.

De la baza scarii, Galeria Laboratoarelor ne apare foarte inalta. Cei peste 10 metri pe care-o masoara maresc spectaculozitatea formatiunilor pornite din tavan. Dintre acestea, atrage atentia in mod deosebit un disc mare, alb, ca o uriasa farfurie, din care atarna turturi si prelingeri de calcit, prins de plafon numai printr-o mica portiune din margine si care sta parca gata sa se desprinda de suportul sau.

Apa a incetat de mult sa mai curga prin ea: se infiltreaza doar, din precipitatii, in zonele cu fisuri deschise in tavan. Exista cateva astfel de sectoare, unde, de la ploi sau zapezi abundende, se strecoara in pestera cantitati mari de apa.

Galeria Matei Ghica: paradisul florilor de calcit. Pentru a doua galerie trebuie sa facem cale intoarsa si sa revenim in zona deschiderii, in locul de coborare a treptelor de beton. Avem astfel ocazia sa revedem multe dintre concretiunile pe langa care am trecut. Observate din alt unghi, unele dintre ele ne lasa impresia ca le vedem pentru intaia oara.

La inceput, drumul strabate o portiune joasa printre forme de stanca sculptate de apa in calcar, imbracate in haina galbuie de calcit. Podeaua este presarata cu gururi mici dar adanci, cu marginile netede ori dantelate, sau este acoperita cu un strat de sol argilos si bucati de stanca si concretiuni.

Se ajunge curand la un tunel artificial lung de cativa metri , sapat la inceputul lui 1960, cand Studioul Cinematografic “Alexandru Sahia” a realizat documentarul Lumina si piatra, o splendida pelicula in culori despre Pestera Closani. Prin tunel au fost transportate cablurile si aparatura necesara filmarilor si tot aici s-a curculat ulterior, intrucat accesul – si asa destul de greoi – prin deschiderea dinspre putul Galeriei Laboratoarelor a fost inchis cu bare de fier.

Geneza galeriilor

Cum spuneam mai inainte, inca nu se cunoaste exact istoria formarii Pesterii Closani. S-au emis cateva ipoteze. In baza dovezilor pe care ni le furnizeaza relieful si tectonica, ca si desfasurarea in masiv a celor doua galerii, am putea-o astfel schita pe cea mai plauzibila dintre ele.

La inceputul cuaternarului, majoritatea apelor ce sapau in triunghiul de calcare de la sudul Pietrei Mari a Closanilor se adunau in Valea Albiilor, care le varsa in albia Motrului Mare, cam in dreptul seii de la “Curmatura Magurii”. Aproximativ in aceeasi perioada, undeva mai la nord de Pestera-aven din Cioaca cu Brebenei, o parte din apele acestei vai si-au gasit, de-a lungul unor fisuri subterane, o cale mai scurta spre Motru, prin actualul traseu al Galeriei Ghica. Ele curgeau, in prima faza, la nivelul superior al acestei galerii pana in dreptul scarii a doua, apoi continuau la stanga pe deasupra actualei Galerii a Laboratoarelor si apareau la suprafata prin deschiderea prezenta a pesterii.

Cele doua galerii si-au incrucisat traseele spre Motru. Aici au intrat in contact si tot aici, in zona primei scari, a avut loc si prima captare, Galeria Laboratoarelor reusind sa “fure” incetul cu incetul, pe masura ce deschiderea dintre galerii se marea, apa care venea pe traseul Galeriei Ghica.

Laborator de biospeologie, cristalogeneza si geofizica

Pestera Closani este nu numai bogata in concretiuni si fauna, dar este si un laborator de cercetari. In prezent exista aproximativ 10 laboratoare subterane functionale in diferite tari ale lumii. Existenta lor este strans legata de rezolvarea unor probleme pe care le ridica lumea de fosile vii care traieste in conditii limita de viata, conditii caracterizate prin valuri scazute de temperatura, procent mare de umezeala, intuneric si hrana putina si saraca in principii nutritive.

Pestera Closani indeplineste toate conditiile impuse de instalare unui laborator de cercetare. Ea are o fauna bogata si variata si se gaseste situata in centrul unei regiuni cu multe goluri subterane, a caror zestre animala este remarcabila.

Sa ocrotim tezaurul speologic de la Closani

Pestera Closani face parte din categoria monumentelor speologice care nu vor intra niciodata in circuitul turistic. Ca si Pojaul Politei sau Pestera-aven din Cioaca cu Brebenei si, poate, altele, ea va putea fi cunoscuta numai cu ajutorul filmelor, ilustratelor sau fotografiilor din albume.

Initiativa masurii de ocrotire, astazi legiferata, apartine institutului de speologie, forumm Comisiei monumentelor naturii. O masura inteleapta care a impiedicat la timp distrugerea si a prelungit viata celui mai grandios fenomen carstic subteran si in acelasi timp unul dintre cele mai importante muzee de fosile vii din tara noastra.

Vezi si Pestera Muierilor | Pestera Polovragi