PDF Imprimare Email

SCHITUL LOCURELE

Locurele este un locas de rugaciune aflat in mijlocul padurilor din defileul Jiului. Fiind locuit de calugari, fostul Schit Locurele este cunoscut mai ales ca metoc al Manastirii Lainici. Acesta a fost schit pana in anul 1999, dupa aceasta data el fiind ridicat la rangul de manastire. Hramul acestui sfant locas de rugaciune este Schimbarea la Fata, praznuita la 6 august.

Locurele reprezinta, din punct de vedere al asezarii lui si al duhului celor ce-l locuiesc, un model de viata monastica. Manastirea Locurel e se afla intr-o poiana larga din mijlocul padurii, la altitudinea de 780 de metri. Poiana in care este construit schitul are ca strajeri Muntele Sliva la sud si culmile Parangului la nord-est.

Din punct de vedere teritorial, schitul apartine de comuna Schela, fiind situat pe o stanca la circa cinci kilometri de Manastirea Lainici, accesul facandu-se pe un drum forestier, uneori greu accesibil pentru autoturisme.

Legat de numele acestui loc, putem spune urmatoarele: Manastirea Locurele isi trage numele de la "Locurel", care inseamna "poienita de munte", dar pisania se refera la sfantul schit cu numele de "Locuri Rele", ceea ce ne face sa presupunem ca, odata cu vremea, prin pronuntie a devenit "Locurele".

Manastirea Locurele - scurt istoric

Schitul Locurele a fost intemeiat intre anii 1850-1852, de doi preoti de mir din Targu Jiu, si anume: Parintii Constantin Cartianu si Costache Lupu Stolojan, calugariti sub numele de Cleopa, respectiv, Luca; ei au ravnit tot timpul o viata sihastreasca.

Primul schit din poienita de la Locurele a fost din lemn, dar intre anii 1855-1859 aceiasi calugari l-au recladit din caramida, asa cum se vede si astazi. Aici s-au nevoit schimnicii iubitori de asceza si liniste, intr-o desavarsita instrainare, tacere, post si neincetata rugaciune. In prezent obstea de aici formeaza o obste cu monahii din Manastirea Lainici.

Manastirea Locurele

Biserica de la Locurele s-a sfintit la data de 31 martie 1860, cu hramul "Schimbarea la Fata". Intre anii 1892-1897, schitul a fost reparat si zugravit din nou cu ajutorul si cu binecuvantarea Episcopului Ghenadie Enaceanu al Eparhiei Ramnic - Noul Severin -, si prin staruinta si osardia ieromonahului Dionisie Stefanescu.

Schitul Locurele, parasit in timpul Primului Razboi Mondial, a fost refacut in anul 1957 de Calinic Caravan, staret al Manastirii Lainici. In anul 1996 s-a renovat pardoseala schitului, din scandura, aparand ferestre noi si usi din lemn de stejar. Grija lucrarilor au avut-o ieromonahii Gherescu si Mihail.

Manastirea Locurele - viata duhovniceasca

"La Schitul Locurele vietuiesc trei calugari, cel mai varstnic dintre ei avand 92 de ani. Se numeste parintele Adrian. De dansul au grija doi calugari mai tineri. In total, la Sfanta Manastire Lainici traiesc 35 de calugari.

Manastirea Locurele

Ne gospodarim, avem gradina si animale. Viata noastra se petrece in rugaciune, lucru si odihna. Zilnic, fiecare calugar se roaga aproximativ zece ore. Schimbarea la fata este una dintre cele mai mistice sarbatori din an si este marcata asa cum se cuvine.

De fapt, aceasta sarbatoare este hramul Schitului Locurele, nu al manastirii, insa, cele doua locasuri fiind unul langa altul, sarbatorim si la manastire Schimbarea la fata", a spus Parintele Ioachim de la Manastirea Lainici.

Parintele Firmilian - calugarul de la Locurele

Parintele si-a gasit vocatia pentru viata monahala in vremea studentiei de la Bucuresti. El a absolvit Facultatea de Fizica si a lucrat un an intr-un institut de cercetare a fizicii atomice din Capitala, dar a renuntat la slujba pentru manastire. El spune simplu "fizica m-a adus la religie.. la varsta de 25 de ani am ales calea rugaciunii, iar de peste 12 ani sunt calugar.. fara sa regret vreodata acest lucru".

Mai exact, el spune: "am intrat in facultate ateu convins. In cele din urma, am ajuns la manastire. Mai multi din gasca in care eram eu s-au intors la biserica. Fizica m-a adus la religie. Prin exactitatea ei, te duce la Dumnezeu. Fizica este o stiinta foarte legata de lumea concreta."

Articol preluat in totalitate de la adresa http://www.crestinortodox.ro/articol/67987-manastirea-locurele