PDF Imprimare Email
Legenda spune ca, atunci cand vezi o stea cazatoare, daca iti pui o dorinta, aceasta se va implini. In mijlocul lunii august e cel mai propice moment al anului pentru cei care au astfel de superstitii. Denumite dupa constelatia din care par ca vin, Perseidele sunt unul dintre multele roiuri de meteori active intr-un an. In august, «luna Perseidelor», predictiile spun ca se vor vedea maximum o suta de meteori pe ora. Cu ajutorul dr. Petru Popescu, matematician si astronom la Oservatorul Astronomic al Academiei Romane, “Gardianul” va prezinta principalele evenimente astronomice ale lunii august. De departe, vedetele lunii sunt Perseidele, dar mai avem in “program” si doua eclipse, una totala de soare si una partiala de luna. Ambele sunt vizibile si din tara noastra, dar numai ca eclipse partiale. 

Perseidele, particule de praf cosmic in flacari
Fenomenul de “stea cazatoare” este arhicunoscut. Putina lume stie insa ca dâra luminoasa de pe cer este lasata de o particula sub un milimetru in diametru ce arde in atmosfera Pamantului, la frecarea cu aerul. Pentru o fractiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi “meteor”. Particula de praf cosmic care arde in atmosfera se numeste “meteoroid”, iar pietroiul care cade pe Pamant se numeste “meteorit”. Dinspre Est vom putea vedea constelatia Taurus ce contine aglomerarea stelara Pleiadele sau Closca cu Pui. Sub Pleiade se va vedea un astru rosiatic. Este planeta Marte .“Denumirea de «curent meteoric» caracterizeaza un grup de particule ce se misca în jurul Soarelui pe o orbita care intersecteaza planul eclipticii într-un punct apropiat de orbita Pamantului. Atunci când Pamântul, în miscarea sa de revolutie, trece prin acea regiune din spatiu, particulele vor patrunde in atmosfera lui. Din cauza frecarii cu aerul, se produc fenomene de ardere care provoaca emisie de lumina, uneori fiind observate adevarate «ploi de stele». Datorita efectului de perspectiva, traiectoriile particulelor prin atmosfera apar divergente. Ele par a se împrastia dintr-un singur punct, numit radiant”, spune dr. Petru Popescu.

Pe 12 august se pot vedea doi meteori pe minut
Perseidele ating maximul la 12 august. Vor fi unul sau doi meteori pe minut. “Sursa acestui curent meteoric este cometa Swift-Tuttle. Ea se afla acum in afara orbitei lui Uranus si o coada (n.r. - un rest) din ea se intinde intr-o zona pe care Pamantul o traverseaza in luna august. Astfel, resturi de materie cometara lovesc atmosfera Pamantului cu viteze mari, de pana la 220.000 kilometri pe ora. La aceste viteze materia produce o dara de lumina cand se dezintegreaza. Deoarece meteorii apar din directia constelatiei Perseu, curentul meteoric a fost numit Perseide. Amatorii organizeaza tabere de observatie, masoara intensitatea curentului prin observatii amanuntite. Teoretic, in intervalul 17 iulie – 24 august, se pot observa meteoriti in Perseide. Perioada optima este intre 11 si 13 august cand se pot observa pana la doi meteori pe minut. Zonele de observatii sunt, evident, in afara oraselor, lipsite de lumina parazita, pe munti, unde transparenta cerului este foarte buna. Pentru ca meteorii se observa cu ochiul liber, viteza aparenta de deplasare nu permite urmarirea cu instrumente astronomice. Poate numai un binoclu ar fi de ajutor. Cu toate acestea, fotografiile cele mai interesante cu meteori se fac in orase”, explica, cu lux de amanunte, astonomul Petru Popescu.

Doua eclipse partiale, una de soare si una de luna
O eclipsa totala de soare va avea loc pe 1august si va fi vizibila în tara noastra ca eclipsa partiala. Marimea eclipsei este de 0,184, iar momentul maxim va fi la ora 12, 07 minute si 11,2 secunde, timpul legal al Romaniei. Eclipsa este vizibila în Europa, cu exceptia zonei de sud si sud-vest, Asia, Groenlanda, nord-estul Americii de Nord, Oceanul Inghetat si in nordul Oceanului Indian.
Luna august ne mai aduce, in noaptea de 16 spre 17 august, si o eclipsa partiala de luna care va fi vizibil în tara noastra. Eclipsa este vizibila in Europa, Asia, cu exceptia zonei de est, Africa, Australia, Antarctica, sudul Groenlandei, estul Americii de Nord, America de Sud, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian, sud-estul si sud-vestul extrem al Ocenului Pacific. Luna va intra in penumbra la ora opt si douazeci de minute, seara, in umbra la noua si 35 de minute, pentru ca momentul fazei maxime sa se petreaca la ora 23 si zece minute.