Satul Runcu – Cheile Baltei – Satul Valea Mare

Din dreptul cooperativei de consum Runcu, şoseaua pietruită DC. 137 urcă sinuos pînă în satul Bîltişoara (2 km), ca după un km să ajungă în centrul satului Bîlta. Spre nord, continuînd drumul pe şoseaua forestieră care insoţeşte pîrîul Bîlta, prin cheile Bîltei, putem admira locuri atrăgătoare. Accesul cu automobiful este lesnicios.

Pînă la intrarea in chei, care încep de la cantonul silvic, străbatem satele Bîltişoara şi Bîlta, interesante centre etnografice. În partea de miază-noapte a satului Bîltişoara se deschid privelişti montane spre culmea Pleşii. Satul a "roit" din munte, de pe plaiurile platformei Gornoviţa care a constituit vatra acestei aşezări. In centrul satului, la Straje, se află căminul cultural, construit în anii din urmă cu contribuţia cetăţenilor, şcoala generală şi cooperativa. Aici se intrunesc sătenii pentru a discuta şi hotărî asupra bunei gospodăriri a satului.

În Biltişoara se poate vizita biserica, construcţie incepută in timpul domnitorului

Cuza. In interior sunt zugrăviţi ctitorii in frumoase costume tradiţionale care amintesc de portul strămoşilor noştri şi de cel al pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Prin maniera in care sunt zugrăvite, portretele ctitorilor dezvăluie o concepţie mai realistă in comparaţie cu aceea obişnuită in picturile din biserici. Zugravii inregistrează şi transpun în pictură

aspecte din universul lor, din mediul in care trăiesc. Aşa se explică de ce in cazul costumelor reprezentări le merg uneori pînă la redarea in amănunt a pieselor de port şi ornamentaţiei lor.

S-a păstrat in povestirea orală imprejurarea că ţăranii, deşi înglodaţi În nevoi, au fost obligaţi, în anul 1864, să-şi construiască biserică cu toate că nu aveau şcoală. De la cantonul silvic, urmărim gălăgiosul pîrîu Bîlta şi cheile acestuia care au o intrare deschisă; versanţii se apropie, iar şoseaua urcă şerpuind ca un brîu, pînă la Scărişoara. Drumul întortocheat străbate muntele impădurit, iar poteci le ce se desprind in dreapta şi in stînga se pierd in codrii seculari. lăcaş minunat al cerbilor carpatini, căprioarelor şi mistreţilor. Din apropierea poienii Scărişoara izvorăşte pîrîul Bilta care curge spre sud şi duce pînă la Brădiceni şi Teleşti, pe undele sale, numele străvechi al aşezării. De la Scărişoara, drumul forestier şerpuieşte spre răsărit şi coboară pe pîrîul Gropu, in dosul muntelui Pleşa. Izvoarele reci de la Scărişoara, pădurea de brad şi fag, peisajul spre masivuI Arcanu, dau un farmec deosebit locurilor. Din poiana Scărişoarei. de unde drumul se afundă spre Gropu, se poate circula pe muntele Arcanu pînă în bazinul Petroşanilor, la Cîmpu lui Neag. Tot de aici, spre miazăzi, peste Poiana Mărului, unde in fiecare vară se organizează tabăra pionierilor, se coboară in satul Valea Mare; se ajunge aici continuînd drumul pe o distanţă de 1 km de la cooperativa de consum Suta.

Cazarea se poate asigura fie la cabanele muncitorilor forestieri de la Scărişoara şi Fîntîna Sradului sau la cabana de vînătoare de la Poiana Mărului, fie la casele din satele de la poala muntelui. În satul Valea Mare s-au construit case noi, in stilul tradiţional. Cimpoierul Dumitru Vulpe, in vîrstă de peste 80 de ani, este recunoscut prin trilurile cimpoiului său şi prin străvechiul joc al păpuşilor care i-au dus faima În toată ţara. Şi astăzi la Valea Mare se joacă după cimpoi. Satul, răsfirat de-a lungul şoselei sau pe coaste, dispune de localuri pentru şcoala generală, cămin cultural şi cooperativă, construite cu participarea activă a sătenilor. La 3 km nord de Valea Mare, pe o potecă ce se desprinde din dreptul cooperativei, se ajunge in apropierea satului Gureni al comunei Peştişani şi a apei Bistriţa gorjană; aici au fost scoase la iveală urme de viaţă matetială  in comuna primitivă, epoca de tranziţie a neoliticului spre cea a bronzului circa 2000-1700 ani Î.e.n.). Mărturiile arheologice, cuprinzînd obiecte din ceramică şi un cuţit de piatră, s-au găsit pe inălţimea "Cracul Răchiţelei" unde se ajunge pe poteca amintită.

"Cracul Răchiţelei" este o inălţime ce se prezintă ca un pinten cu desfăşurarea nord-sud, legată printr-o pantă domoală de pădure cu muntele Piva-Vilceanului şi printr-o alta, abruptă şi greu de urcat, spre sud-est şi vest. De la baza acestui pinten spre sud se poate circula uşor pe vale pînă in sat. De pe vîrful "Cracul Răchiţelei" privirea domină imprejurimile. Pîrîul Lăzuiului, aflat in dreapta, şi al Răchiţelei in stînga, iar in apropiere, pîrîul Minicorzi, curg prin văi cu acelaşi nume, alimentate de numeroase izvoare. Pintenul are spinarea domoală de o lungime de 150 m. Spre răsărit şi apus se intind plaiurile "Valea Nucului" şi "Peria" iar in spate străjuiesc inalţimile "Piva" şi "Pleşa",  recerea spre adîncul codrilor fiind asigurată printr-o pantă lină şi accesibilă pentru refugiu. Aceste tablouri peisagistice, cu codri şi poieni montane, sunt locuri propice păstoritului. În apropiere se găseşte argilă roşiatică, iar solul in bună parte este de aceeaşi culoare ca in multe locuri din regiunile cu roci calcaroase de la poalele Munţilor Vilcan. Nu intîmplător oamenii neoliticului au ales drept loc de locuit "Cracul Răchiţelei".

Urmele arheologice amintite de pe coama acestei inălţimi confirmă că izvoarele, cele trei laturi abrupte, obstacole impotriva eventuale lor atacuri, curmăturile aflate in apropiere, greu de trecut, au intregit tabloul natural ales de oamenii din neolitic pentru a trăi şi crea o artă ceramică ce a dăinuit pînă astăzi. La aceasta se adaugă măreţia acestui loc, uniformitatea lui naturală faţă de celelalte forme din jur, expunerea la soare de la răsărit şi pînă la asfinţit.

Datorită inclinării pantei, a despăduririi, solul brun de pădure a fost spălat pînă la stratul de stîncă. Pe creastă, s-a descoperit ceramică răspîndită mai mult pe partea dinspre răsărit a pintenului. Folosindu-se de aceste condiţii naturale, comunitatea de păstori din "Cracu I Răchiţelei" a trecut pe calea dezvoltării sale in perioada cînd ginta matriarhală

se transforma in gintă patriarhală, cînd triburile de păstori se desprind de cele care se ocupau cu cultivarea primitivă a plantelor. Confecţionarea oalelor era o indeletnicire practică ce satisfăcea nevoile depozitării produselor dar şi nevoia artistică a populaţiei acestor plaiuri. Păstrată in cantitate mare, ceramica atestă caracteristicile unei culturi materiale şi anume cultura Coţofeni după cum arătau C.S, Nicolăescu-Plopşor şi C. N. Mateescu.

Ornamentaţia variată a ceramicii culturii Coţofeni este demonstrată de  fragmentele descoperite care rar se aseamănă unele cu altele; se observă sensibititatea

artistică a străvechii populaţii, gustul pronunţat pentru frumos. Cu toate că nu se poate stabili originea acestor vase, ele reprezintă o mărturie a indeletnicirilor artistice ale populaţiei acestor locuri, deşi nu se ştie exact in ce măsură populaţia epocii pietrei şlefuite (neoliticului) a participat la formarea daco-geţilor; e sigur insă că pe la 1700 inaintea erei noastre, la inceputurile epocii bronzului, ţinuturile carpato-dunărene erau locuite de o populaţie care nu era incă daco-getică, dar din care se vor naşte dacogeţii.

Împrejurarea aceasta ne dă dreptul să spunem că, in momentul apariţiei lor pe scena istoriei scrise, geţii se prezentau grecilor ca străvechi autohtoni ai acestui pămînt".

Această artă manifestată in ceramica lineară punctată sau aplicată cu migală cu motive luate şi din natură, preluată de către geto-daci este exteriorizată astăzi in casele tuturor din aceste sate. Milenara civilizaţie neolitică s-a transmis şi in arta marelui Brâncuşi, devenită bun spiritual al intregii umanităţi.

Satele Balta, Baltisoara si Valea sunt importante centre etnografice mai ales pentru lucrările in lemn, costume, scoarţe, covoare şi macaturi. "Din cele 825 de locuinţe pe care autorul lucrării de faţă le-a investigat in anul 1971. de la prima la ultima casă a satelor gorjene alăturate - Valea Mare BÎlta şi BÎltişoara -aproximativ 70% din ele conţin În structura de ansamblu elemente pregnante de tradiţională şi veritabilă sculptură ţărănească, avem in vedere porţile, pridvoarele, stîlpii şi streşinile, adică toate - sau aproape toate - acele elemente de ansamblu arhitectonic al locuinţei săteşti care ca si altădată, incintă privirea cu ornamentaţia stilizată, echilibrată a unor meşteri populari. Ţinem să precizăm că 95 % din casele investigate sunt relativ noi, ele fiind construite sau renovate in ultimele două decenii, şi deci nu poate fi invocat ca un argument impotriva prezentei actuale a unor creatii populare, faptul că elementele de artă populară  radiţională din compoziţia acestor locuinţe ar fi "rămăşiţe" ale unor aşezări vechi, bătrîneşti" In Valea Mare spre apus cel ce doreşte poate parcurge poteca bine amenajată

intr-o oră, pînă la Frinceşti şi spre sud-vest pînă la Peştişani. Din Valea Mare maşina străbate prin Bilta, Biltişoara şi Runcu pînă in D.N. 67 D o distanţă de 6 km. Tot in această cale ele acces se poate ajunge mai uşor din satul Bilta, pe drumul Judeţean 669 care se bifurcă in faţa cooperativei, spre sud (3 km).

Alte trasee in Munţii Vîlcan care oferă elecoruri naturale de neuitat sînt plaiurie  omoale ce urcă din satul Biltişoara, spre inima muntelui şi spre muntele Plesa, călătorind fie pe Valea Tînără, peste "Cornet", fie pe plaiul Bilţii. Toate aceste plaiuri domoale  econfortează călătoria putînd fi făcute de către oameni de toate vîrstele, Plimbarea peste platforma Gornoviţa, individualizată in această parte de Bistriţa gorjană şi Sohodol, infiptă puternic in "Muntele cel mare" dă posibilitatea admirării in orice anotimp a unor privelişti spre Munţii Mehedinţi sau spre vîrful Straja. De aici spre sud o privire de ansamblu cuprinde ulucul depresionar subcarpatic dintre Bistriţa şi Jiu şi Subcarpaţii ce se prezintă ca o succesiune de depresiuni şi' dealuri.

Traseul deosebit de atrăgător care urcă din satul Biltişoara, pe uliţa ce se desprinde la 500 m după intrarea in sat dinspre Runcu, trece după circa 1 km

pe podul Valea Tînără peste Cornetul Vineţiu, fără pădure, acoperit cu roci calcaroase unde a existat "Peştera Hoţilor" spartă pentru cariera de calcar bătrînii povestesc că in ea se refugiau haiducii. Din loc in loc se pot vizita lapiezuri, forme deosebit de variate, bizare: canale, brazde, şenţuleţe meandrate, tuburi, depresiuni ovale sau circulare, etc. printre care primăvara te intimpină florile de liliac sau covorul albastru al viorelelor. Peste Cracul Pătulelor, al Lazurilor, trecem Prislopul şi din Poiana Cruci lor privim spre

inima muntelui: vîrful Pleşa. Grădinile de nuci şi pruni, stinele presărate pe plaiurile primitoare, umanizează aceste meleaguri străbune. Urcand “ŞesuI Lacului” se ajunge la poiana de la Blaj, spre vîrful Pleşii (peste 1400 m alt.), de unde avem panorama unduirilor munţilor Vilcan şi Retezat spre nord, şi cea a Subcarpaţilor gorjeni spre sud. călătorind pe culmea Pleşii se poate vizita, pe versantul de nord, abruptul prăpăstios de la "Claia Gagii", "Răiile" şi "Plescioara" cu un pitoresc sălbatic şi cu fenomene carstice.

În acest traseu se poate merge şi pe poteca ce se desprinde din Valea Sohodolului,

de la Cont, km 12; ajungem curînd la peştera cu aven, numită "La Urloi", in apropiere de pîrîul Gropu, afluent al Sohodolului. Călătorind pe poteca nemarcată de pe marginea acestui pîrîu, spre apus, după 2 ore de drum putem admira cascada "Toaia dracilor" care are un pitoresc deosebit.

Tot din Valea Sohodolului, escaladÎnd sinuozităţile potecii ce se desprinde la km 12, pînă in sa, putem urca pe poteca ce se desprinde peste Cracul Fuşteica şi de aici intr-o oră sîntem la stîna din Pleştioara (1.463 m). Continuindu-ne drumul, după o oră ajungem, spre vest, pe muntele Arcanu. Turiştii obişnuiţi cu traseele de creastă pot parcurge in 2-3 ore locuri care prin panorame le ce le oferă ii vor face să indrăgească şi mai mult acest colţ de ţară. Din vîrful Pleşii, spre sud-vest, pe la "Pirleaz", pe o potecă amenajată, avînd ca perspectivă intreaga depresiune subcarpatică, se ajunge in plaiul Biltei după 2 ore de drum şi se coboară in sat printre livezile de pomi şi podgorii.

Tot din vîrful Pleşii, spre vest, se parcurge in 2 ore creasta vălurită a muntelui

Pleşa, avînd ca perspectivă permanentă splendida panoramă a vîrfului Arcanu. Se coboară la Scărişoara în şoseaua forestieră. De aici avem din nou legătura cu satele comunei Runcu, putînd călători cu maşinile ce transportă materialul lemnos din exploatarea Bîlta. Ajunşi in satul Bîlta, cursele autobuzelor in număr de 5 asigură zilnic legătura cu municipiul Tg. Jiu, sau cu centrul comunei, de unde pe drumul forestier putem ajunge pînă seara la Cabane le Bucium.

  Înapoi

Sursa: Valea Sohodolului, itinerar turistic, Editura pentru Turism, Vasile Smeu