Targu Jiu – Lelesti – Arcani – Hobita – Pestisani - Tismana

De la întretăierea cu strada Victoriei, strada Unirii conduce vizitatorii spre Jiu, lasând pe stânga piaţa oraşului şi pe dreapta, parcul, amenajat initial ca gradină publică în anul 1856. Planul s-a proiectat în 1852. Anini, tei, castani, mesteceni, plante gigantice umbresc şi azi aleile parcului. Digul Jiului a fost ridicat în 1898 - 1899 pentru a Stavili apele râului şi a fost modernizat în ultimii trei ani (1995 - 1997). Digul ca si podul de fier (1894- 1895) peste care se trecea până nu demult, au fost martorii eroicelor lupte de la Jiu din primul război mondial despre care se face mentiune pe placa comemorativă aşezată aici:

"În ziua de 14 octomhrie 1916, bătranii, femeile, cercetasii GorjuJui (copii de la 15-16 ani) au respins vitejeşte năvala nemtilor cafe se scurgea dinspre munţi spre Targu-Jiu". Patriot înflăcărat cărturarul N. D. Miloşescu a fost animatorul acestor lupte în care s-a remarcat printr-un mare curaj tânăra eroina Ecaterina Teodoroiu.

Înaintând spre vest, strada Unirii, numită până nu demult în această portiune şi Bariera Severinului, se prelungeşte cu strada Mehedinti. Din strada Mehedinţi se bifurcă două artere care duc spre ieşirea din oraş, una indicând direcţia Drobeta-Turnu- Severin (89 km) iar cealaltă, Tismana (31 km). Pe această din urmă şosea - care corespunde DN 67 D - se află Staţiunea de cercetare şi producţie pomicolă şi viticolă Bârseşti, iar în stânga şoselei Fabrica de cărămizi şi ţigle care prelucrează argila refractară din apropiere. o unitate industrială de mare importanţă pentru economia judeţului şi a ţării, aflată în această parte a oraşului, e Combinatul de lianti şi azbocimem, unul dintre cele mai mari din ţară. Hărnicia este trăsătura caracteristică principală a sătenilor din Leleşti, unul dintre cele mai vechi sate din Gorj, fiind atestat pentru prima oară într-un hrisov al lui Vlad Vodă CălugăruI din 27 noiembrie 1487, dat la Bucureşti, prin care confirmă lui Ştefan,

lui Ion şi lui Neagu, cu fiii lor stăpânire peste 1/7 din Leleşti şi din muntele Coarnele. La 23 decembrie 1508, Mihnea Vodă confirmă şi el lui Neagul şi fiilor săi cumpărăturile amintite. Leleştii mai apar într-un hrisov al lui Radu Vodă din 20 aprilie 1607, dat la Târgovişte, ...

Înfiinţarea unui muzeu la Leleşti era nu numai îndreptăţită, ci chiar cerută de vechimea şi specificul aşezării, de necesitatea conservării însemnelor acestui specific, bine conturat prin înflorirea artei populare, prin păstrarea nealterată a ornamenticii. Pentru muzeu a fost găsit un loc ideal, două corpuri de casă situate într-o curte largă la intrarea căruia te întâmpină inegalabila poartă gorjenească acoperită cu şiţă şi flancată de două portite, impresionanta prin monumentalitatea arhitecturii, prin vigoarea şi bogăţia decoraţiei de cea mai sănătoasă şi nealterată traditie. Fântâna cu ciutură, piatra de moară aşezată drept masă, inconjurata de scaune (probabil organizatorii au intentionat, fară

să reuşească să sugereze o posibilă geneză a celebrei opere brancuşiene) un patul împletit de nuiele, plugul cu brazdar, gardul de nuiele, ambiante de sanctuar mitic în care "auzi" linistea, totul imbie la meditaţie, la pioşenie, iti crează starea spirituală necesară patrunderii in lumea altor timpuri bune de care lesim(i legat prin ce ai mai cural în fiinta ta, mai nobil, mai frumos.

Exponatele, valoroase în planul artistic, distribuite în mai multe camere, au fost donale de cetăţenii din salele comunei. în Leleşti au existat meşteri cojocari vestiţi, centrul de aici fiind renumit pentru lucrătura pieptarelor din blană fără mâneci, cu broderii bogate pe piept de mare fineţe, cu predilectie pentru culori sobre - vişiniu, roşu, negru, alb - şi pentru hainele lungi cu găitane, branoşite cu negru. Cojoacele lucrate in acest centru se disting prin subtilitatea broderiei, prin IOnalităţile luminoase, accentuate de albul pielii.

Secţiunea de sculptură populară are printre multele obiecte, stâlpi de casă din 1820 şi 1870, stâlpi de pivnită din 1860, uşi de casă şi pivnită. Motivele sunt cele specifice artei populare din Gorj, motive geometrice, romburi, linii inchipuind romburi,

împletituri, motive stilizate până la abstracţiune, insă salvate de instinctul artistic al creatorului care, evitând clişeul hieratic, printr-o deviere de la linia dreaptă, le insufleteşte. Alături de aceste exponate, cu vechime atestată, sunt inşirate obiecte lucrate de elevii cuprinşi in cercul de sculptură al şcolii generale, o lăudabilă initiativă de intretinere a pasiunii pentru frumos, pentru meşteşugul cioplitului in lemn, meşteşugul de la care a pornit spre universalitate gorjeanul Brâncuşi. O altă încăpere a muzeului recompune interiorul tărănesc de odinioară, cu piesele obişnuite: opaite, ţăst, talv, troace de tîlv, război de ţesut, pat, lada de zestre, culmea cu cămăşi si oprege, vartelniţe, icoane din lemn, peşchire din bumbac cu tesături policrome, de o discretie uimitoare. O cameră este dedicata dezvoltairii şcolii şi unor fii ai satului cu activitalea deosebita. De evoluţia şcolii este legat numele unui dascăl care a functionat 31 de ani în Leleşti, un dascăl cu o conduită si o activitate exemplară dascalul cetătean Petre Popeangă. Acest carturar s-a remarcat printr-o serie de iniţiative menite sa stimuleze activitatea culturală şi organizatorie. In 1921 a infiintat, in Leleşti, căminul cultural “Tudor Vladimirescu”, iar în cadrul şcolii o bibliotecă, prin donatii, o farmacie şcolară, o cooperativă şcolară, pentru un timp - o cantină.

O mîndrie a Lelestilor şi a Gorjului este corul, care are un palmares plin de succese prestigioase: premii la diverse festivaluri, aparitii la televiziune, la radio etc.

Părăsind Lelestii şi continuând călătoria pe drumul 67 D, la 5 km de Leleşti se află satul Răchiti de la care urcând spre nord prin comuna Runcu se ajunge la Cheile Sohodolului, impresionantă lucrare a naturii in piatră. La intrare, Cheile Sohodolului nu-s deloc primitoare; munţi golaşi, stânci abrupte, calcarul vineţiu, prăvălişurile, nu atrag; de n-ar fi oglinda apei ai crede că te afli într-un peisaj selenar. O spinare de munte arcuită spasmodic, cu stânci murdare şi copaci piperniciţi, contorsionaţi, accentuează senzaţia de pustietate. Câteva sute de metri mai sus, insa peisajul se schimba uimitor, urmand infasurarea Sohodolului. Dupa munte, patrunzi in feeria vaii. Treci pe langa poieni mici pe care oamenii, in dorinta lor de largime le-au botezat lunci – “Lunca cu pruni”, “Lunca fagului”. Aici Sohodolul se strecoara prin doua deschizaturi, sa-si caute loc de umbra, de primenire si odihna. Se vrea mai aproape de starea initiala, de subteranele originare, intr-o ultima incercare de a-si prelungi ramanerea printre atatea frumuseti, inainte de a-si da drumul spre lunca larga, in albia strajuita de zavoaie dese.

Dar oamenii locului, oamenii de stâncă, dăltuiti din duritatea şi rezistenta stâncii au muncit din greu şi au răzbătut; au spart cu plugul, cu hârleţul şi sapa munţii pietroşi, cultivând cartofi şi porumb, vită de vie şi pruni, nuci şi meri. Dealurile Codrişorul, Obârsia, Ogoarele, Boboteciu, Podişoarele şi altele, sunt adevărate grădini. Ba intr-o coastă din dreapta intrării în chei, un curios sau un pasionat, a împământenit într-o vreme smochinul, căruia i-a priit climatul blând şi solul calcaros, ars de razele soarelui din răsarit in asfinţit. După străbaterea în sens invers a defileului Sohodolului, continuând pe drumul 67 D se ajunge în Arcani.

Satele Arcanilor sunt aşezate intr-o zonă de un pitoresc inegalabil, într-un perimetru caracteristic pentru însuşi judeţul Gorj, vatră românească de o nobilă distincţie, socotită pe drept cuvânt "cetate de scaun a artelor populare româneşti"; Sohodolul, Mateiul, Fântânele, ape limpezi şi reci, îi scaldă hotarele. Jaleşul pătrunde prin curţile oamenilor, spălând pietrişurile şi udând grădinile. Dealurile domoale, coborând în paralel până se contopesc cu altitudinea câmpiei înspre Corneşti, sunt împovărate de pometuri şi vii, iar mai sus, cununa de calcar a muntilor Vâlcan străjuieşte aşezările asemenea unui zid imens de cetate.

Muzeul din Arcani reuneşte, într-o imagine unitară, mărturiile vieţii pe Valea Sohodolului din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Astfel în "Diploma lui Sigismund" din 28 oct. 1428 se pomeneşte de Arcanii de pe Jaleş. Câmpu Fomii' (Câmpofenii de mai târziu) se găseşte în zapisul lui Stancu Jurelea din 1537. Stroieştiul este amintit îmr-un act al lui Radu cel frumos din 1449, iar Stăneştii într-o poruncă a lui Alexandru Vodă Iliaş din 17 aug. 1628. Colectia muzeului, cuprinzând zapise, urice, acte in 1imba slavonă şi română se referă, mai ales, la legiuirile privind pămantul, daniile, vânzările etc.

Dar vechimea atestată în înscrisuri nu corespunde nici pe departe vechimii reale a aşezării, care se pierde in negura istoriei.Dovada sunt numeroasele piese, vestigii incă din neolitic, cum ar fi un toporaş de piatră şi o frantură de unealtă. Au mai fost descoperite o lance de bronz monede de argint din vremea lui Filip al Il-lea În drum spre Tismana se traversează comuna Peştişani, aflată pe apa Bistriţei la vest de Targu-Jiu, aşezare veche, menţionată prima oară intr-un document din anul 1525. Aici se af1ă un monument de arhitectură populară din anul 1735, precum şi un bust al lui Constantin Brâncuşi (în fata liceului ce poartă numele artistului originar de pe aceste locuri). In Peştişani se mai af1ă şi astăzi casa în care a locuit temporar artistul, împreună cu prietena lui, frumoasa irlandeză Eileen.

Abătându-se de Ia DN 67 D spre sud, se ajunge la Hobita, localitate in care a văzut lumina zilei şi a copilărit Brâncuşi. Aici se af1ă casa memorială care îi poartă numele. Brancusi si-a clădit locuinţa din lemn sănătos, curat ca toţi muntenii infratiti cu codrul, ca şi mai toate lucrurile hotărâtoare in mersul treburilor gospodăreşti. Mică dar bine proporţională, casa are perspectivă: la nord lanţul uşor arcuit al Vâlcanului cu vânătul calcarului pătat de nuanţele ruginii ale smocurilor de pădure, incununat de beteala albită de ninsori timpurii, aşternute pe crestele Căciulatei şi Gurii Părăului. Dealuri arămii isi coboară spre sud clinurile domoale, dinspre soare-apune Cioaca şi Sporeştii, dinspre soare-răsare cele ale Arcanilor şi Bâltei, picioare de plai prelungite in semicerc din masivitatea sobră şi tainică a muntelui imbrătişând rotund din trei părţi, platoul care se apleacă spre miazazi. Într-o inclinaţie abia perceptibilă, însoţind apele reci şi zglobii ale Bistritei.

In oaza de imensa linişte şi adâncă reculegere învăluită în lumina calma izvorată dinlăuntrul fiinţei în care şi umbrele moi par pete de lumina, de spaţii largi, resorbite in nemărginire, şi in care traiesti acut senzatia începutului şi sfârşitului firii, a contopirii cu timpul, a pierderii in adâncimile lui, s-a zămislit genialitatea brâncuşiană, desfăşurându-şi apoi aripile către zonele rarefiale, pure ale desăvârşirilor: "Din plenitudinea ţinutului meu însorit eu mi-am făurit o rezervă de bucurie pentru toată viaţa şi numai aşa am putut rezista", spunea Brâncuşi. Călătoria spre Tismana e ea însăşi prilej de bucurie pentru ochi, flancat dinspre soare-răsare de lanţul munţilor când mai apropiaţi când mai depărtaţi, tai Arcanii, urci coasta Bâncii, cobori coasta Peştişanilor, poposeşti în faţa bustului lui Brâncuşi şi te afunzi,în dumbrava cu coarnele copacilor pomite să se îmbrăţişeze peste panglica brună a asfaltului. Crângul cu nume de cântec sau de dregător, prelungit către munte în splendida pădure a Topeştilor, te cheamă irezistibil în umbra lui învăluită în arome acrişoare, cu un ciripit guraliv.

O nouă privelişte pune stăpânire pe suflet: depresiunea Tismanei, formată din depozite cuatemare. Erele au plămădit-o sub forma unui platou care se inclină spre apus şi se înalţă spre răsărit într-o creştere din ce în ce mai accentuată, arcuindu-se în dealuri crescute parcă unul din altul, suprapuse până spre înăltimile Cioclovinei. .

Odată ajunşi in defileul Tismanei te incearcă emoţia întâlnirii cu locuri copleşite de istorie, animate de amintirea atâtor personalităţi care au păşit pe aici, pe drum de slavă, de restrişte, de reculegere ori odihnă. Aici le aşteaptă Popasul Turistic (căsuţe şi restaurant) Hanul "Valea Tismanei", Păstrăvăria, iar în apropiere, la Pocruia, pădurea de castani comestibili (rezervaţie naturală). Dar la Tismana, pasul călătorului se îndreaptă inevitabil mânat de credinta suflelului, spre Mânăstire.

Unităti de cazare in zonă: click aici

Alte trasee turistice din Gorj